Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, la 50 de ani. Două acțiuni umanitare, organizate joi 10 octombrie

Aproape 90 de persoane s-au prezentat în Urgență la Spitalul Județean din Timișoara

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, la 50 de ani. Două acțiuni umanitare, organizate joi 10 octombrie.

„În anul în care Spitalul Clinic Județean Timișoara aniversează 50 de ani, ne bucurăm să prezentăm două acțiuni umanitare deosebite ale comunității noastre în sprijinul celui mai mare spital din zona de vest a României, care vor avea loc în data de 10 Octombrie 2024”, transmite prof.univ.dr. Dorel Săndesc, managerul instituției.

Astfel, la ora 8,30, la Secția Clinică ORL din clădirea Bega,  strada Evlia Celebi nr. 1-3, se va prezenta donația făcută de Fundația Lions, care constă din echipamente moderne, de ultimă generație, de chirurgie endoscopică ORL pentru copii, care vor asigura intervenții de înaltă performanță într-un domeniu foarte important al practicii medicale.

În urma unui eveniment caritabil, cu strângere de fonduri, organizat în luna Mai 2024 de către Lions Club Timișoara, s-a achiziționat echipament medical de ultimă generație, respectiv un sistem de endoscopie All in one Full Hd ( AGM HD3) împreună cu două sinusoscoape folosite pentru diagnosticarea și tratarea chirurgicală nazosinusală ORL la copii.

La ora 10, în sala UPU,  va fi prezentată donația  Rotary Club Timișoara pentru Ambulatoriul Sportivi din cadrul spitalului, care constă în electrocardiografe de repaus adaptate sportivului de performanță, aparate pentru monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale, aparate Holter și altele.

CITEȘTE ȘI: Accident la Timișoara, 2 tineri au ajuns la spital

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *