Spitalele timişene nu au intrat în grevă

spitalul judetean timisoara

Federaţia „Sanitas” a declanşat, luni, o grevă generală la care au aderat mai multe unităţi din întreaga ţară. În judeţul Timiş, însă, protestul nu a mai avut loc, dintr-un motiv foarte simplu: nu au fost întrunite condiţiile necesare declanşării unei greve generale.

Mai exact, sindicatul nu a strâns numărul suficient de semnături, fapt pentru care exista riscul ca manifestarea să fie declară ilegală. Livius Cârstea, liderul sindical timişean al „Sanitas”, a declarat că sindicaliştii au optat pentru o manifestare de solidaritate cu colegii care au intrat în grevă, însă nici o unitate medicală din judeţul Timiş nu a întrerupt lucrul.

Cârstea a precizat că are semnale potrivit cărora revendicările sindicale vor fi soluţionate favorabil chiar în aceste zile. Cei de la „Sanitas” ridică, în principal, aspecte care ţin de partea financiară. Astfel, se solicită introducerea în Ordonanţa Generală a Guvernului nr. 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ şi a funcţionarilor publici din direcţiile de sănătate publică, astfel încât să poată beneficia şi aceştia de majorări salariale.

De asemenea, se cere reducerea diferenţelor salariale între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare. La nivel naţional, după negocierile de ieri, reprezentanţii „Sanitas” au declarat că greva continuă, întrucât nu au primit nimic clar şi palpabil.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns