
Spirit alb-violet de Timișoara: Regal de final pe Marele Oval
Câteva mii de timișoreni s-au adunat duminică, 16 februarie 2025, pe stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara pentru a participa la meciurile și show-ul de rămas bun, organizat de Consiliul Județean Timiș și de Druckeria, înainte de a începe efectiv demolarea stadionului.
În ciuda frigului de afară a domnit o atmosferă de bună dispoziție amestecată cu nostalgie, trei meciuri demonstrative, un excelent show al legendarei galerii a echipei Poli Timișoara și un concert de rock timișorean.
Din rațiuni de siguranță, accesul publicului a fost posibil doar în incinta stadionului, pe teren și pe pista de atletism, iar intrarea a fost, evident, gratuită pentru toți cei care au dorit să participe la acest eveniment memorabil. Publicul a primit câte un cadou de suflet, in memoriam, un magnet de frigider alb-violet cu inscripția “Consiliul Județean Timiș – La revedere Stadionul Dan Păltinișanu”. Un obiect aparent neînsemnat, dar a cărui valoare sentimentală și de obiect de colecție va crește în timp.
Programul special pregătit de Consiliul Județean a început la ora 15:30 și îmbinat elemente din istoria arenei cu demonstrații de fotbal și muzică de calitate.
De la ora 16:00 au avut loc meciuri demonstrative între Poli Old Boys (jucători din anii 1990 și 2000), echipa actuală Politehnica Timișoara și Politehnica Femina (echipa de fotbal feminin a clubului).
Pentru copii, au fost organizate ateliere de realizat steaguri și fanioane Poli, cu implicarea voluntarilor de la Druckeria.
Tot cu sprijinul acestora și al TVR Timișoara, s-au proiectat imagini memorabile cu evenimentele marcante din istoria stadionului.
Suporterii au avut parte și de un moment coregrafic specific, marca Druckeria, unul dintre acele spectacole de galerie de club european, exact ca în vremurile de glorie ale echipei de suflet a timișorenilor.
Partea de warm-up a întâlnirii de adio a fost asigurată de artistul Dani Tobe și trupa Noi din Banat, de la 17:30.
Seara, de la ora 19:15, a urcat pe scenă trupa Cargo, binecunoscută publicului din întreaga țară și extrem de îndrăgită, mai ales la Timișoara, orașul unde a luat naștere.
„Zi cu soare, fără soare” a fost piesa care s-a auzit ani buni pe Stadionul „Dan Păltinișanu” la meciurile alb-violeţilor.
„Evenimentul se va încheia cu un show de lasere spectaculos, ca o legătură simbolică între trecutul glorios al stadionului și viitorul care se anunță a fi unul pe măsura tradiției”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, la începutul evenimentului de duminică.
Urmează ca bătrânul stadion să fie demolat de buldozere, iar acest lucru se va întâmpla din data de 24 februarie. Iar din ”cenușă” va renaște cea mai nouă arenă din România și cea mai mare din țară, după Arena Națională.
”Suntem triști că ne despărțim de Stadionul Dan Păltinișanu, locul în care a strâns atâtea amintiri, dar și bucuroși că ne apropiem de un nou început și odată cu demolarea acestui stadion, va începe construcția celei mai noi arene din România. Mii de timișoreni, mii de timișeni care participă la evenimentele cu ocazia despărțirii de Dan Păltinișanu, la meciurile de fotbal dintre Poli Old Boys și actuala echipă Poli Timișoara, concertele care urmează, spectacolele de lasere, spectacolele cu lumini și celelalte surprize pe care le-am pregătit împreună cu Drukeria, cu Politehnica Timișoara și cu partenerii noștri de la acest eveniment, ne pregătim de despărțirea de Dan Păltinișanu, ne luăm la revedere. Am pregătit și magneți de frigider, pentru cei care sunt astăzi prezenți.
Pe 24 februarie va începe efectiv demolarea. Utilajele sunt pregătite, avem toate avizele necesare începerii acestui demers. În paralel se va anunța câștigătorul licitației pentru construirea noii arene. În măsura în care nu vor exista contestații, în câteva zile se va semna contractul și în paralel cu demolarea, se va face proiectarea și evident construcția noii arene. Dacă vor fi contestații, acest proces va fi întârziat 2-3 luni, deci nu mai mult. Oricum va fi, anul acesta începe și construcția noii arene”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Simonis a mai spus că va face în așa fel încât, cei care doresc, vor putea primi o bucată din acest stadion, cu sprijinul Druckeria. De asemenea, alte materiale de pe stadion vor fi împărțite localităților din județul Timiș.
”Avem mai multe solicitări cu privire la stâlpii de nocturnă. Vom decide în perioada următoare către cine vom transfera. Vor fi dați, probabil doi dintre ei, municipiului Lugoj, care își dorește o parte din această nocturnă. Cert este că vom împărți și scaunele. Avem solicitări pentru mii de scaune de la localitățile din județul Timiș. Le vom trimite pe cele care sunt bune, către aceste localități. Încercăm să distribuim în tot județul scaune de pe această arenă și tot ce altceva este dorit de pe acest stadion, va fi împărțit în județul Timiș. Nocturna se aprinde astăzi și va fi și stinsă, pentru ultima dată, pentru că ne despărțim și de nocturnă și de stadion și de tot ce mai este aici”, a spus președintele CJ Timiș.
În aproximativ 3 ani, în locul Stadionului ”Dan Păltinișanu”, Timișoara va avea o nouă arenă, iar Consiliul Județean Timiș lucrează la crearea unei echipe de fotbal care să joace meciuri importante pe acest stadion nou.
”Demolarea începe în data de 24, așteptăm desemnarea firmei câștigătoare în urma licitației, așteptăm eventuale contestații. în măsura în care există, durează 2-3 luni de zile aceste proceduri. Dacă nu, se semnează contractul, începe proiectarea care are un termen de maxim 8 luni de zile, dar estimăm să fie în 6 luni. Deci dacă nu sunt contestații, în 6 luni de acum înainte ar trebui să ne potrivim cu o finalizare a demolării și începerea construcției.
Dacă sunt contestații, undeva până la finalul anului 2025, ar trebui să înceapă construcția. Valoarea investiției este de 160 milioane de euro, va fi cel mai modern și cel mai frumos stadion din România. Termen de execuție este de 24 de luni de la proiectare. Dacă nu avem contestații, în următorii trei ani ar trebui ca arena să fie construită. De asemenea, ne pregătim să preluăm și echipa de fotbal la Consiliul Județean, astfel încât să avem nu doar un stadion, să avem și o echipă pentru a juca pe Stadionul Dan Păltinișanu.
Vom încerca să găsim o formulă să susținem și Centrul de copii și juniori, să avem o colaborare cu școlile sportive din vestul țării, pentru a nu mai trimite în alte părți ale României eventual și în afara granițelor, marile talente ale fotbalului bănățean. Planuri avem multe, idei avem, avem și sumele necesare. Avem nevoie de sprijin, emulație și un pic de noroc”, a mai spus președintele Alfred Simonis.
Alături de oficialități, pe bătrâna arenă au fost prezenți și sportivi, antrenori și personalități din lumea sportului timișean, politicieni, jurnaliști și foarte mulți fani.
Stadionul actual din Timişoara a fost construit în 1963, prin muncă voluntară, iar până în 1995 s-a numit ”1 Mai”.
Noul stadion va fi cel mai mare din România, după Arena Națională
Complexul sportiv va fi omologat Categoria UEFA 4. Astfel, se vor putea juca meciuri de campionat național, de Champions League, de Campionat European și de Campionat Mondial.
Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va îndeplini standardele pentru desfășurarea competițiilor la nivelul Super Ligii Naționale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby și a Campionatelor Mondiale de Rugby.
Tribunele se vor afla în imediata apropiere a terenului de joc, cu respectarea cerințelor minime de distanță impuse de regulamentele competițiilor de fotbal și de rugby.
”Îmi doresc să nu întâmpinăm dificultăţi şi să punem la pământ stadionul în cel mai scurt timp, iar apoi să construim cea mai modernă bază sportivă din România”, a transmis, într-un mesaj pe pagina de Facebook, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în urmă cu câteva luni.
Arena va costa aproape 140 de milioane de euro, bani asiguraţi de Compania Naţională de Investiţii şi Consiliul Judeţean Timiş. Sunt prevăzute 32.000 de locuri, nu va avea pistă de atletism şi nu va fi una complet acoperită, aşa cum este Arena Naţională de la Bucureşti.