Spărgător de mașini, arestat la Timișoara

Spărgător de mașini, arestat la Timișoara

Spărgător de mașini, arestat la Timișoara

La data de 5 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 14.00-14.30, i-au fost sustrase din interiorul autoturismului, care avea geamul portierei dreapta deschis, un portofel si un telefon mobil.

Polițiștii au început de îndată cercetările și au constat că bănuit de comiterea faptei ar fi un tânăr de 27 de ani.

În continuare, din verificările efectuate s-a constatat faptul că în Timisoara au fost înregistrate mai multe fapte de furt calificat, din interiorul autoturismelor, prin spargerea geamului unei portiere, existând bănuiala rezonabilă că au fost săvârșite de același suspect.

În 26 iunie, tânărul a fost depistat pe Calea Moșnitei din Timișoara, fiind condus la Secția 2 pentru a fi audiat, dispunându-se efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de furt și 4 infracțiuni de furt calificat, săvârșite în stare de recidivă, a transmis IPJ Timiș.

CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent în județul Timiș în perioada 30 iunie – 4 iulie

În aceeași zi, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în 27 iunie a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la imobilul în care locuiește, de unde au fost ridicate mai multe bunuri folositoare anchetei.

Totodată, în cursul zilei de vineri, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *