Spaima vieţii! Tânără ameninţată de concubin cu o secure

secure 1

Un incident care ar fi putut avea urmări dintre cele mai grave, dacă un echipaj de poliţie nu ar fi intervenit la timp, a avut loc în judeţul Hunedoara.

Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată despre faptul că la locuinței unei femei în vârstă de 32 de ani, din Uricani, are loc un scandal între aceasta și concubinul său, un tânăr în vârstă de 25 de ani.

Poliţiştii care s-au deplasat de urgenţă la fața locului l-au identificat pe tânăr, care se afla la ușa locuinței concubinei sale, având asupra sa o secure.

„După aplanarea conflictului, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, întrucât faţă de tânăr, la data de 09.01.2019, a fost emis un ordin provizoriu de protecție, prin care acesta avea obligația să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de fosta concubină și faţă de locuința acesteia.

Ordinul provizoriu de protecţie a fost emis de poliţişti ca urmare a faptului că, în data de 08.01.2019, tânărul în vârstă de 25 de ani, a amenințat-o pe femeie și a provocat distrugeri unei uși, după care a părăsit zona, înainte de sosirea echipajului de poliţie, alertat prin Serviciul de Urgenţă 112.

La scurt timp însă, tânărul recalcitrant a fost identificat de către poliţişti la domiciliul mamei sale și condus la sediul Poliției, poliţiştii sesizându-se din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În data de 10.01.2019, tânărul a fost reţinut preventiv pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv şi urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale”, informat Biroul de presă al IPJ Hunedoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *