Sorin Grădinaru, o viaţă dedicată voleiului

– Domnule Grădinaru, sunteţi unul dintre principalele repere ale sportului timişorean. Vă propun să începem cu primii paşi pe care i-aţi făcut spre frumoasa lume a voleiului.

– Am descoperit voleiul în vacanţele pe care le petreceam la bunici, la Cacova, cum îmi place mie să-i spun, localitate căreia în anul 1968 i-a fost schimbat numele în Grădinari.

Acolo, toată lumea juca volei în curtea şcolii, indiferent de vârstă sau de clasă socială. La nivel organizat, am început voleiul mai târziu, la Reşiţa, în echipa Liceului de Mecanică nr. 1, în prezent Colegiul Naţional Teoretic Traian Lalescu, unde am avut un antrenor extraordinar, pe domnul Viorel Smolean.

Îi datorez enorm în devenirea mea sportivă şi ca om. După terminarea liceului am satisfăcut stagiul militar obligatoriu şi apoi am devenit student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

CITEŞTE ŞI: Focuri de armă, în Timiş, pentru prinderea unui poliţist beat, aflat la volan

Am jucat la echipa divizionară Politehnica, unde am avut un alt mentor deosebit, pe domnul profesor Gheorghe Bodescu.

Am prins rădăcini în Timişoara şi nu regret că am rămas aici.

Din 1978 până în prezent viaţa mea s-a legat de fenomenul voleibalistic din acest oraş. În 1992 am devenit antrenorul echipei de volei masculin Universitatea, pe care am condus-o până în 2015, când odată cu trecerea de la Clubul Universitar Politehnica la Clubul Sportiv Universitar Universitatea de Vest am pasat conducerea tehnică a echipei unui coleg mai tânăr, lui Sorin Schiesz.

Eu îl ajut din postura de director tehnic onorific. Din 1991 sunt cadru didactic la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest, unde mă simt excelent, având o colaborare deosebită cu cadrele didactice şi nedidactice din întreaga universitate.

CITEŞTE ŞI: Un nou centru civic într-o localitate timişeană

Tatăl meu, Laurenţiu Grădinaru, a jucat fotbal şi a arbitrat în prima ligă. Am practicat mai multe ramuri sportive. Am încercat cu fotbalul, dar profesorul din gimnaziu ne-a interzis să-l practicăm în mod organizat.

Avea o adversiune nejustificată faţă de fotbal, care este marea mea pasiune. Cum spunea profesorul Bodescu, fotbalul l-a creat pe unul dintre cei mai buni fotbalişti dintre voleibalişti, pe Grădinaru. Am jucat şi handbal, până în clasa a 9-a, iar voleiul la nivel organizat l-am început în clasa a 10-a.

– Proveniţi dintr-o localitate care a dat ţării un mare fotbalist. Dorinel Munteanu, jucătorul cu cele mai multe selecţii la echipa naţională a României, s-a născut şi el la Grădinari…

– Da, el este cu zece ani mai mic decât mine. Ne cunoaştem foarte bine, am primit un tricou cu dedicaţie de la el.

Urmează să-l pun într-o ramă. Este tricoul cu numărul opt pe care Dorinel l-a purtat la naţională. Există un paradox interesant.

Localitatea se numeşte Grădinari şi, culmea, mama mea este de acolo. Tatăl meu provine din judeţul Gorj, deci numele de familie Grădinaru nu are nici o legătură cu numele localităţii Grădinari.

– Tatăl dumneavoastră a activat în fotbal, dar şi familia pe care aţi întemeiat-o dumneavoastră are legături puternice cu lumea sportului…

– Soţia mea, fostă sportivă de performanţă şi cadru didactic la universitate, mi-a asigurat confortul necesar pentru a evolua şi în prezent.

Am avut o tentativă cu voleiul în ceea ce o priveşte pe fata mea, Silvia, dar nu i-a plăcut şi a mers pe linia mamei cu baschetul. A evoluat în prima ligă şi în lotul naţional de junioare.

– Şi şi-a unit destinul cu un baschetbalist, cu fostul internaţional Bogdan Popescu…

– Da, iar cea mai mare realizare de anul trecut este venirea pe lume a nepoatei noastre Mara, care ne umple viaţa. Sperăm să practice la rândul ei un sport, dar cel mai important este să fie sănătoasă şi să crească frumos.

– Aţi încercat de unul singur, ani la rândul, să faceţi performanţă cu echipa de volei masculin Universitatea Timişoara. Aţi evoluat în prima ligă fără să beneficiaţi de sprijinul financiar pe care l-aţi fi meritat dumneavoastră şi jucătorii. Aţi gestionat toate problemele echipei, de la drumurile făcute la potenţiali sponsori până la antrenamentele zilnice…

– A fost o perioadă foarte grea, care din păcate şi-a pus amprenta asupra mea, am ajuns la un grad de uzură destul de ridicat.

Practic, eram doar eu şi jucătorii. Timp de 24 de ani am asigurat perfuziile acestei echipe, nu am lăsat-o să moară. Poate că meritul meu este acela că i-am asigurat continuitatea.

Este regretabil ce s-a întâmplat în decembrie. Agroland Timişoara, un model de organizare şi de performanţă, s-a desfiinţat.

Nu cunosc motivele reale ale acestui abandon.

Echipa de băieţi, indiferent de denumirea avută de-a lungul anilor, are continuitate, ce-i drept, la un nivel mai scăzut, în liga a doua, unde se pare că suntem „condamnaţi” să promovăm din nou. Cea mai mare parte a resurselor financiare provine din alocaţia de la Ministerul Educaţiei Naţionale, nu am reuşit să găsim finanţare şi din mediul privat.

Când merg prin ţară sunt întrebat constant de ce într-un oraş ca Timişoara nu se găseşte un sponsor pentru a fi competitivi la nivel naţional.

– Le recomandaţi părinţilor să-şi îndrume copiii spre sport?

– Sunt dezamăgit că sportul a devenit o cenuşăreasă a societăţii noastre.

În anii ’80, sălile din România pocneau de spectatori, în timp ce în Occident erau goale.

Vedem ce se întâmplă acum în vestul Europei, se pare că noi am uitat de fenomenul sportiv…

Trăiesc totuşi cu convingerea că vom redescoperi sportul.

– Ce ar trebui făcut pentru ca oamenii să umple din nou sălile de sport?

– Este vorba, în primul rând, de valoare. Atâta vreme cât spectacolul sportiv nu se află la un nivel ridicat nici numărul spectatorilor nu este cel dorit.

Ca infrastructură, Timişoara a rămas mult în urmă. În ultimii 30 de ani, singura sală de sport care s-a construit în acest oraş este cea a Universităţii de Vest din zona Oituz.

Cu mari eforturi, am adus şi sala noastră veche în circuitul competiţional. În 2015, din 31 august până în 15 septembrie am vopsit-o singur cu pensula pentru a-i prelungi durata de viaţă…