Soluţia salvatoare vine din Marea Britanie? Universitatea din Oxford anunță că vaccinul anti-coronavirus dezvoltat pare să fie sigur şi eficient

vaccin

Universitatea din Oxford, în Marea Britanie, a anunţat că vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de echipa de experţi ai universităţii pare să fie sigur şi eficient în atragerea unui răspuns imunitar din partea organismului, anunță BBC citat de Rador.

Testele clinice, în care au fost implicate 1.077 de persoane, au relevat că vaccinul determină organismul să producă anticorpi şi celule T care pot lupta cu coronavirusul. Descoperirile sunt promiţătoare, dar este încă prea devreme pentru a stabili dacă vaccinul este suficient pentru a oferi protecţie, fiind necesare teste clinice la scară mai mare.

Marea Britanie a precizat că a ordonat deja 100 de milioane de doze de vaccin ChAdOx1 nCoV-19, iar acesta, potrivit informaţiilor, este produs cu o viteză fără precedent.

Vaccinul este produs dintr-un virus modificat genetic care provoacă gripă la cimpanzei, fiind astfel modificat încât la om să nu provoace infecţie şi să arate foarte mult ca un coronavirus.

 

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns