Şofer român de TIR, interdicţie pe viaţă în Franţa şi închisoare: „Patronul m-a obligat”

camioane calais

Un şofer român de TIR, în vârstă de 32 de ani, a primit interdicţie pe viaţă în Franţa, dar şi doi ani de închisoare, după ce a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce transporta imigranţi în remorcă.

Totul s-a întâmplat în portul Ouistreham din Franţa, acolo unde românul aştepta feribotul pentru a ajunge în Marea Britanie.

Pentru că era agitat, autorităţile au decis să efectueze un control amănunţit asupra TIR-ului, ocazie cu care au descoperit nouă imigranţi care erau transportaţi în condiţii inumane.

Cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, erau înghesuiţi într-un spaţiu extrem de îngust şi respirau printr-o gaură făcută într-o cutie, notează ouest-france.fr.

Pus în faţa faptului împlinit, şoferul român a fost anchetat, judecat şi condamnat în numai 48 de ore, la o instanţă din Caen.

Şoferul român de TIR s-a apărat şi a declarat că ştia despre imigranţii din camion, însă a dat vina pe patronul său care l-ar fi obligat să ducă maşina în Marea Britanie.

De cealaltă parte, procurorii au anunţat că românul făcea parte dintr-o grupare care se ocupa de traficul cu migranţi, oamenii plătind între 3.000 şi 10.000 de euro pentru a ajunge în Anglia.

Românul de 32 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi, în plus, a primit o interdicţie pe viaţă pe teritoriul Franţei.

observator.tv

abonament renasterea banateana


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *