Șofer român de TIR dat dispărut, găsit mort în cabină, în Germania

Timp de două zile, dispecerul și zeci de colegi au încercat să dea de șoferul român de TIR care făcea curse în toată Europa.

Mai multe postări pe grupurile de Facebook ale camionagiilor indicau locația oferită de GPS și cereau ajutor pentru găsirea lui.

„Bună seara tuturor. Am o rugăminte la toți cei care au drum în zonă acestor coordonate, e o parcare pe A8 în Germania. După spusele dispecerului acolo s-ar afla un coleg de-al nostru de la firma unde lucrez si eu, care nu răspunde la telefon de ieri dimineață.

A fost anunțată poliția dimineață, din spusele unui coleg ,dar la firma nu s-a primit până acum nici un răspuns”, era una dintre postări, potrivit Observator.

„Colegul nostru a fost găsit decedat în cabină”

Din păcate, la o zi după anunț, cel care l-a făcut a anunțat că șoferul a fost găsit și a fost anunțată poliția:

„Din păcate, acum am primit telefon de la firmă, colegul nostru a fost găsit decedat în cabină.”

 

stiridindiaspora


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns