Șofer recalcitrant, după ce s-a izbit cu mașina de un pom, pe șoseaua Timișoara – Reșița

Șofer recalcitrant, după ce s-a izbit cu mașina de un pom, pe șoseaua Timișoara - Reșița

Șofer recalcitrant, după ce s-a izbit cu mașina de un pom, pe șoseaua Timișoara – Reșița.

Un accident implicând un singur autoturism, dar soldat cu două victime, s-a produs luni dimineață, în jurul orei 11.20, pe DN 85B, la ieșire din Reșița spre Bocșa.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 35 de ani, din Reșița, conducea un autoturism în direcția Bocșa, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a pasagerei în vârstă de 77 de ani.

La sosirea echipajului medical, bărbatul de 35 de ani a avut un comportament recalcitrant, fiind necesară imobilizarea acestuia de către polițiștii sosiți la fața locului. În continuare acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu privire la consumul de substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ. Acestuia i-au fost prelevate mostre biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe!“, a transmis IPJ Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: Biroul unui director de la Spitalul Municipal Timișoara a fost percheziționat de polițiștii de la DGA

Foto: caon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *