ŞOCANT! Anual, în Timiș, peste o sută de fete se joacă de-a mama cu păpuși vii

mama minora

În urmă cu câțiva ani, într-un oraș din Timiș, o familie a adus acasă o păpușă vie. Noua ființă a venit în neam pe cale naturală, însă actele arată că a fost înfiată de părinții mamei biologice, care, astfel, devine… sora copilului ei. A fost soluția aleasă de părinții unei fete de 16 ani care au continuat să viseze un viitor luminos pentru fiica lor, după ce aceasta i-a făcut, pe neașteptate – fără să existe vreo umbră de suspiciune -, bunici.

E un caz cu final fericit. Alte fete își abandonează pruncii, iar în cazurile rare, când micuții nu supraviețuiesc, tinerele mame răspund în fața legii. Specialiștii susțin că o sarcină la o vârstă fragedă are un impact devastator asupra adolescentei care devine mamă, iar sprijinul familiei este esențial.

”Este necesar ca pe parcursul școlii, copiii să primească informații despre metodele contraceptive și despre ceea ce trebuie să facă dacă apare o sarcină. Fetele gravide au nevoie de educație și de sprijinul familiei. Din păcate, familia nu le prea sprijină, iar fetelor le este teamă să spună acasă despre sarcină. Astfel, integrarea lor în societate este influențată. După ce devin mame, fetele pierd școala, familia, rudele și prietenii. În cele mai multe cazuri, partenerul fetei o părăsește pe aceasta înainte de venirea pe lume a copilului”, spune medicul ginecolog Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Peste 80 de tinere au născut de la începutul anului în maternitățile de stat din Timișoara
De-a lungul timpului, în Timiș, o mulțime de fete au dat naștere unor copii. În anul 2012, 391 de copile erau însărcinate. Dintre acestea, 301 au făcut întrerupere de sarcină, sub 100 devenind mame. O dată cu trecerea anilor, numărul mamelor minore a crescut. Numai la cele două maternități de stat din Timișoara, anul trecut, 153 de fete au devenit mame, iar în primele șapte luni ale acestui an, 83. ”La Clinica de Obstetrică-Ginecologie Bega, în anul 2014, au fost 77 de fete care au născut, iar anul acesta, 32. Am avut și multe gravide sub 14 ani, iar din păcate, numărul acestora e în creștere de la an la an”, spune Marius Craina.

 

Citeşte şi:

Poliţist timişorean, printre oamenii legii care au devenit carne de tun pentru interlopi şi afacerişti şmecheri

 

 

La Maternitatea ”Odobescu”, medicul ginecolog Olimpia Oprea susține: ”Anul trecut, 76 de tinere sub 18 ani au adus pe lume copii, iar anul acesta, 51”.

La nivelul întregului județ, statisticile sunt îngrijorătoare. ”În cursul anului 2014, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș a avut în evidență 213 mame minore, iar în primele șase luni ale acestui an, 153”, precizează Smaranda Marcu, inspector superior la DGASPC Timiș. În jur de jumătate dintre tinerele mame au avut sprijinul familiei.

Numărul mamelor care doresc să renunțe la copii a crescut cu 20 de procente în 2015 față de 2014. Dacă anul trecut, riscul de părăsire exista la 40 la sută din cazuri, anul acesta, 60 la sută dintre mame au avut intenția să-și abandoneze pruncii. Astfel, dintre cele 153 de copile care au născut în prima jumătate a acestui an, 91 nu și-au dorit copiii.

Articolul complet, în ziarul „Renaşterea bănăţeană” de joi, 6 august!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “ŞOCANT! Anual, în Timiș, peste o sută de fete se joacă de-a mama cu păpuși vii

  1. Pe parcursul scolii ar trebui sa fie copii invatati nu despre metodele contaceptive ci despre timpul potrivit si cu cine ar trebui sa se ajunga la relatii de genu.. Adica duar in timpul caaatoriei si duar cu sotul ei.. Pentru asta a fost creat sexul de catre Dumnezeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *