Sistemul clasificării alimentelor pe culori se va aplica și în România. Culoarea de pe ambalaj, în funcție de cât de sănătoase sunt

alimentelor

Sistemul clasificării alimentelor pe culori se va aplica și în România. Culoarea de pe ambalaj, în funcție de cât de sănătoase sunt

Nu va mai fi nevoie să pierdem timp încercând să descifrăm scrisul mic de pe lista cu ingredientele produselor alimentare. Etichetele vor arăta, de la distanță, cât de sănătoase sunt produsele. Culoarea va fi cea care va transmite mesajul. Parlamentarii discută despre cum se va aplica în România sistemul clasificării alimentelor pe bază de culori, de la verde la roșu.

Șase nuanțe s-ar putea regăsi pe etichetele produselor alimentare: de la verde la roșu, în funcție de cât de sănătoase sunt. Conținutul de zaharuri, grăsimi, sare, fibre alimentare și proteine va determina culoarea de pe ambalaj, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere.

CITEȘTE ȘI: Lecția de la Babeș: Sfaturi practice în caz de mușcătură de căpușă

Cele mai dietetice alimente sunt marcate cu A, pe fond verde închis, iar cele cu mai multe grăsimi saturate, zaharuri și sare, sunt marcate cu E pe fond roșu.

Adrian Wiener – inițiator proiect: „Nu stim exact ce înseamnă 13 grame zaharuri libere, 10 grame la suta de grăsimi. E foarte greu pentru foarte mulți dintre noi să ne dam seama. Cele cu roșu nu sunt neapărat rele, nu stigmatizăm în niciun fel produse. Însă alimentele care poartă, să zic, eticheta cromatică roșu ar trebui să fie mai puține decât cele care poartă eticheta cromatică verde”.

Scopul etichetelor colorate este să-i ajute pe oameni să mănânce mai sănătos, dar și să îi determine pe producători să fie mai atenți la calitatea produselor și a ingredientelor. Parlamentarii discută în ce măsură ar putea fi implementate în România.

Daniel Constantin – deputat PNL: „Dacă vorbim de carne, carnea reprezintă anumite riscuri, precum boli cardiovasculare. Însă în cantități echilibrate, cu legume, consumul de carne e indicat. Trebuie să fim atenți să nu creștem birocrația pentru că în această perioadă și producătorii și procesatorii au costuri mari. Și costurile cu etichetarea au crescut foarte mult, nu mai vorbesc de ambalare, energie”.

Studiile arată că eticheta cromatică îmbunătățește calitatea coșului de cumpărături cu până la 10%.

– Pentru noi, care cumpărăm, cred că e foarte bine că să ne dăm seama, nu, cât sunt de sănătoase.

– Acum mâncăm toate chimicalele.

– Dacă s-ar lua o astfel de măsură ați fi atent la etichete?
– Categoric da.

Sistemul de etichetare bazat pe culori se aplică deja voluntar în mai multe țări europene printre care Spania, Elveția sau Polonia, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns