Sindicatul IT Timișoara organizează un marș de protest împotriva „abuzurilor angajatorilor”

Sindicatul IT Timișoara organizează un marș de protest împotriva „abuzurilor angajatorilor”

Sindicatul IT Timișoara organizează un marș de protest împotriva „abuzurilor angajatorilor”

Miercuri, 9 octombrie 2024, între orele 12 -14, în Piața Operei, Sindicatul IT Timișoara, care reprezintă angajați din mai multe companii multinaționale, organizează un marș de protest “împotriva abuzurilor, hărțuirii și epuizării la locul de muncă”.

Evenimentul vine pe fondul unui eveniment tragic, mai exact după ce o tânără de 33 de ani și-a pus capăt zilelor pe 30 august 2024, după ce angajatorii i-au cerut să își îmbunătățească performanțele în 24 de ore sau să își dea demisia. Despre motivele gestului extrem s-a aflat de abia la finele lunii septembrie, când cineva din cadrul companiei a sesizat organizația Hacking Work, al cărei reprezentant, consultantul Doru Șupeală a făcut publice detaliile și a adunat mărturii de la alte zeci de angajați supuși la diverse presiuni, din Timișoara dar și din alte orașe.

Ulterior, firma a deschis o anchetă internă, la fel ca și ITM Timiș, dar niciuna dintre investigații nu au dus la concluzia că tânăra s-ar fi sinucis din cauza problemelor de la serviciu, lucru contrazis însă de alți colegi, de sesizări scrise și de un val de confirmări ale presiunilor angajatorului, confirmări venite pe rețelele de socializare.

Mai mult, din cauza crizei economice ce afectează diverse sectoare economice, mai multe companii din IT și automotive au anunțat reduceri de personal și concedieri, chestiune care va pune și mai multă presiune pe cei ce vor rămâne la lucru.

În ultimele săptămâni, două tinere și-au pierdut viața din cauze direct legate de locul de muncă. În Timișoara, o tânără de 33 de ani s-a sinucis urmare și a presiunilor și hărțuirilor de la locul de muncă pentru a-și da demisia, iar în București, o tânără de 26 de ani a făcut infarct chiar la locul de muncă.

“Mânați de goana după profit și de performanța economică ridicată cu costuri cât mai mici, mulți angajatori pun o presiune enormă pe angajați. Abuzurile, hărțuirea sau epuizarea la locul de muncă au devenit din păcate o parte normală din mediul de lucru din România și în mediul public nu se vorbește despre asta absolut deloc. În tot acest timp, statul, care ar trebui să își protejeze cetățenii, tace complice! Avem nenumărate autorități în domeniu, însă aproape niciodată nu vedem un abuz expus, un angajator pedepsit sau o discuție deschisă despre presiunile la locul de muncă. Din contră, vedem controale de fațadă și care au mereu același rezultat: angajatorii sunt perfecți, iar dacă nu vă convine ceva în calitate de angajat, trebuie să vă căutați dreptatea în tribunale. Statul pare că și-a abandonat complet cetățenii! În fața acestor realități, ridicăm cu toții vocea doar atunci când se ajunge la cazuri tragice precum ale celor două angajate, cazuri care ne umplu de mânie și si frustrare. Să nu uităm însă că mulți, enorm de mulți angajați suferă în tăcere, îndurând în continuare abuzuri sau presiuni la locul de muncă ca unică soluție pentru supraviețuire, pentru a-și putea hrăni familiile și plăti facturile! Pentru toți aceștia, și împotriva unui stat complice, ne adunăm miercuri, 09.10.2024, în Piața Operei din Timișoara în intervalul 12-14. Organizăm acest protest în semn de protest față de angajatorii care utilizează astfel de tehnici, față de autoritățile care vin prea puțin și prea târziu în sprijinul angajatului, dar și ca dovadă de susținere a tuturor celor care suferă în tăcere la locul de muncă. Nu sunteți singuri! Suntem cu toții aici să ne susținem reciproc și trebuie să schimbăm țara asta împreună!”, au transmis, printr-un comunicat, reprezentanții Sindicatului IT Timișoara.

Aceștia au spus că au patru revendicări principale:

  • să se facă lumina in cazul tragic al sinuciderii angajatei Atos atât la nivelul angajatorului cât și al controalelor ITM Timiș pe care le consider cel puțin superficiale;
  • angajatorii să își respecte angajații și să ofere condiții de muncă decente și juste;
  • autoritățile să nu își mai abandoneze cetățenii și să își facă treaba pentru care funcționează și sunt plătite: sa își apere cetățenii
  • vocile angajaților să se audă în spațiul public, iar problemele care îi afectează atât de crunt să fie cu adevărat luate în serios de către angajatori și autorități în mod sistematic, nu doar în momente tragice.

Sindicaliștii de la SITT îi invită pe toți timișorenii, indiferent în ce domeniu lucrează, să se alăture acestui marș de protest.

Sindicatul IT Timișoara organizează un marș de protest împotriva „abuzurilor angajatorilor”

Sindicatul IT Timișoara – SITT, este înființat în 2009, este parte a Federației Naționale Sindicale Solidaritatea Metal, a Confederației Naționale Cartel Alfa si UNI Global Union. SITT numără în prezent peste 9000 de membri de sindicat din toată țara, din sectorul ITC, servicii suport și outsourcing. SITT este sindicat reprezentativ în diverse companii multinaționale de profil, printre care Nokia România, Atos Global Delivery Center, Eviden Technologies, DXC România, Mitel Networks, Infosys Consulting, Infosys BPM, NTT Data Services International, Teleperformance România, Tremend Software Consulting, Printec Group Romania etc.

CITEȘTE ȘI: E defecţiune! Colterm opreşte apa caldă pe mai multe străzi din Timişoara

Pentru orice detalii, organizatorii pot fi contactați la adresa de email [email protected]  sau telefonic la 0722 625 300.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Sindicatul IT Timișoara organizează un marș de protest împotriva „abuzurilor angajatorilor”

  1. Mă solidarizez cu solicitările acestui sindicat, ba chiar mai mult, solicit IMPERATIV ITM-ului să facă controale REALE și să SANCȚIONEZE DRASTIC toate abuzurile acestor korporații globaliste care au ca unic scop îmbogățirea cu orice preț folosind printre altele metode de terorizare a angajaților, bullying și criterii de selecție și promovare care n-au nici o treabă cu competența. Până când n-o să văd câțiva manageri în cătușe nu se va face dreptate. Pentru că uneori acolo sunt culpe PENALE.
    Mai este necesar ca aceste controale să fie EXTINSE și la industria automotive și la korporațiile din domeniul distribuției farmaceutice, știu niște povești de GROAZĂ de la angajații din aceste domenii. ITM-ule, se aude până la tine?

  2. Acesta este capitalismul salbatic din Ro, vb in cunostiinta de cauza,am lucrat multi ani….
    Pe de alta parte,asta am vrut,asta avem.
    Vezi SUA unde la pierderea serviciului pa casa,asistenta medicala, pa tot… si sincer, nu stiu ce se poate face..
    Da, in goana dupa profit…banul , bata-l vina !

  3. Mizeriile astea nu s-ar intampla daca „minunatii” corporatristi n-ar fi niste individualisti obedienti fara coloana vertebrala si ar lua atitudine cand cate un sefutz ar sari calul fata de oricare. Dovada ca acesti ‘telectuali🤪 nu sunt cu nimic mai rasariti decat „cetateanul” oarecare din Romania ce se conduce dupa „capul ce se pleaca sabia nu-l taie” , „capra vecinului”, „mie sa-mi fie bine”, etc.
    Si cum isi refuleaza corporatristii🤪 astia frustrarile? Cu dispret si/sau ura fata de profesori, fata de pensionari, fata de saraci… fata de toti care nu sunt la randul lor corporatristi. Iar corporatristii aia care ar avea curajul sa zica ceva probabil sunt marginalizati ca nu cumva sa vada seful ca pactizezi cu „dusmanul”🤪.

    Sindicat? Care e implicarea angajatilor in sindicat, dau cativa firfirei cotizatie si au pretentii sa vina sindicatul🤪 sa le rezolve problemele? Adica cine „sindicatul”, cativa oameni din conducere? LOL. Niciun sindicat nu poate face nimic fara o implicare activa a membrilor. Cu moluste nevertebrate nu se rezolva nimic. Nu mai zic de molustele care nici macar sa se inscrie intr-un sindicat nu-s in stare si viseaza ca cumva se vor fofila ei prin viata ca niste slugi obediente.

    Martin Niemöller:
    „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *