Sindicaliști în stradă, la Timișoara!

j5

Proteste de amploare au avut loc astăzi, în majoritatea spitalelor din județul Timiș.

Angajații din sănătate au tras un semnal de alarmă printr-o grevă de avertisment, care a avut loc în intervalul orar 9-11. Acțiunea a fost declanșată de sindicaliștii de la Sanitas, cărora li s-au alăturat și celelalte organizații. Activitatea medicală a fost asigurată în proporție de 30 la sută, ceea ce, potrivit protestatarilor din cel mai mare spital din vestul țării, s-a tradus, spre exemplu, printr-o infirmieră la 25-50 de bolnavi.

”Am tras un semnal. Mâine este ziua cea mare, în care vom avea negocieri cu guvernanții. La discuțiile anterioare s-a convenit modificarea Legii 153 din 2017. Primul-ministru și ministrul sănătății sunt de acord să se facă corecțiile necesare. Singura care se opune este Olguța Vasilescu.

Am solicitat eliminarea plafonului de 30 la sută pe ordonator principal de credite care limitează acordarea sporurilor din noul regulament, și excluderea sporului de sâmbătă, duminică și sărbători legale din cuantum, iar plata acestuia să se facă din alte fonduri.

De asemenea, ne dorim ca și salariații TESA să beneficieze de aceleași drepturi ca personalul sanitar. În cazul categoriilor de angajați care nu au beneficiat de mărirea lefurilor – care sunt majoritare, excepție făcând medicii și asistentele – am cerut apropierea cât mai rapidă de grila de salarizare corespunzătoare anului 2021.

Totodată, am solicitat mărirea salariilor și pentru tehnicienii de radiologie și pentru moașe, astfel încât aceștia să aibă aceleași beneficii care le-au fost acordate asistenților medicali cu data de 1 martie. În funcție de rezultatul negocierilor vom stabili ce e de făcut în continuare”, a precizat Livius Cârstea, liderul Sanitas Timiș.

În calendarul protestelor sindicale, vineri este planificată greva generală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *