Simularea Evaluării Naționale: 40% dintre elevi au luat sub 5 la Matematică

Simularea Evaluării Naționale: 40% dintre elevi au luat sub 5 la Matematică

Simularea Evaluării Naționale: 40% dintre elevi au luat sub 5 la Matematică

Peste 75% dintre elevii care au participat la simularea examenului de Evaluare Națională au luat note peste 5 la Limba română, 59% au obținut note peste 5 la Matematică, iar la Limba maternă procentul celor care au luat peste 5 depășește 81%.

Ministerul Educației a anunțat miercuri rezultatele obținute de elevi la simularea examenului de Evaluare Națională.

La Limba și literatura română, 24,7% dintre elevii participanți au luat note cuprinse între 1 și 4,99, 14% între 5 și 5,99, 15,2% între 6 și 6,99, 17,2% între 7 și 7,99, 17,3% între 8 și 8,99, iar 11,4% au obținut note cuprinse între 9 și 9,99. 251 de elevi (0,2%) au obținut nota 10.

La Matematică, 40,8% dintre elevi au obținut note între 1 și 4,99, 18,5% între 5 și 5,99, 13,8% între 6 și 6,99, 10,4% între 7 și 7,99, 9,2% între 8 și 8,99, iar 6,5% au luat note între 9 și 9,99. 1.385 de elevi (0,8%) au obținut nota 10.

La Limba și literatura maternă, 18,3% dintre elevi au luat note între 1 și 4.99, 12,7% între 5 și 5,99, 18% între 6 și 6,99, 20,9% între 7 și 7,99, 20,6% între 8 și 8,99, iar 9,3% au obținute note cuprinse între 9 și 9,99. 17 elevi (0,2%) au obținut nota 10.

Notele obținute nu se trec în catalog, decât prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului.

CITEȘTE ȘI: Video! Euro falși pregătiți pentru a fi puși în circulație. Percheziții la Timișoara

„De asemenea, în mod obligatoriu, aceste rezultate vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, arată Ministerul Educației, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *