Simonis: Bugetul Timișoarei va fi mai mare decât anul trecut cu 110 milioane de lei

Premieră în administrația din România. CJ Timiș lansează „reforma cu stimulent” – milioanele care conving comunele să fuzioneze

Simonis: Bugetul Timișoarei va fi mai mare decât anul trecut cu 110 milioane de lei

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că bugetul Timișoarei va fi mai mare decât anul trecut cu 110 milioane de lei.

”În urma discuțiilor purtate în coaliția de guvernare, am stabilit un mecanism de calcul și repartizare a fondurilor obținute prin eliminarea facilităților fiscale pentru anumite categorii socio-profesionale.

Astfel, autoritățile locale își vor putea crește veniturile proprii din acești bani. Practic, Timișoara va avea în acest an 110 milioane lei în plus față de 2024, a transmis, joi, Simonis.

CITEȘTE ȘI: Medicii de la Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara trag un semnal de alarmă în plin sezon gripal

Totodată, spune președințele CJ Timiș, prin bugetul votat aseară de parlamentarii coaliției, mai multe comune din Timiș, inclusiv cele conduse de primari USR, vor primi bani pentru investiții.

”M-aș bucura ca sumele ce vor veni de la bugetul de stat în Timiș, dar și cele 110 milioane de lei care vor fi un plus la bugetul Timișoarei, să fie folosite mai mult pentru implementarea unor proiecte majore, concrete, și mai puțin pe studii de fezabilitate.

Timișul și Timișoara, dar și celelalte 98 de localități sunt un tot unitar și trebuie susținute în mod egal. Investițiile trebuie să vizeze, în primul rând, sănătatea, învățământul și infrastructura rutieră. Este important ca fiecare leu cheltuit să aducă beneficii pe termen lung.

Pe de altă parte, atât Consiliul Județean Timiș cât și mai multe UAT-uri vor beneficia de bani în plus de la bugetul de stat.

CJT, spre exemplu, va primi 17 de milioane de lei pentru diverse proiecte, alte 10 milioane destinate infrastructurii rutiere și 20 de milioane de lei vor ajuta la implementarea unor proiecte importante pentru comunele din județ”, afirmă Simonis.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *