Simona Halep – victorie de senzaţie în cel mai nebun meci de la Australian Open! Video

Simona Halep 1

Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-4, 15-13, pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, calificându-se pentru a treia oară în optimile de finală ale Australian Open.

Halep a salvat trei mingi de meci la scorul de 10-11, în cea mai lungă partidă a turneului, care a durat trei ore şi 45 de minute.

„Un meci foarte greu. Nu am jucat niciodată un set atât de lung. Sunt extrem de fericită cât am rezistat. Sunt aproape moartă. Dar, mă bucur că am arătat tenis de bună calitate, sper că v-a plăcut. Habar nu am cât am alergat astăzi, însă simt că muşchii mei sunt duşi, duşi. Glezna – nu ştiu cum este, pentru că nu o mai simt. A fost plăcut să fiu pe teren. Şi să câştig. Şi să revin în optimile acestui turneu minunat!”, a declarat Simona Halep la finalul partidei, potrivit stiripesurse.ro.

Japoneza Naomi Osaka, locul 72 WTA, s-a calificat pentru prima dată în cariera ei în optimie de finală ale unui grand slam, la Australian Open. Japoneza cu orgini haitiene, din partea tatălui, în vârstă de 20 de ani, va evolua cu Simona Halep, locul I WTA, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-2, pe cea mai bună jucătoare a gazdelor australiene, Ashleigh Barty, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 16, în turul al treilea al competiţiei.

Foto: gsp.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *