Poliţia Locală a Capitalei a amendat cu 3.000 de lei o bucureşteancă pentru faptul că a abandonat un câine de companie într-un parc, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Ea a legat animalul de un copac, fără hrană, și a plecat.
CITEȘTE ȘI: ”Poartă mască s-apuci pască” – mesaj controversat al campaniei oficiale de vaccinare din România
„Sasha, o metisă Amstaff de aproape 4 ani, a fost abandonată, la sfârşitul anului trecut, într-un parc din Sectorul 2, de la marginea Bucureştiului. Lăsată în frig, legată de un copac, fără hrană şi apă, era în pericol de a-şi pierde viaţa. Cu ajutorul angajaţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, căţeluşa a fost eliberată din lanţ şi transportată, în siguranţă, la un adăpost specializat, unde a primit hrană şi îngrijire medicală”, informează Poliţia Locală, pe pagina sa de Facebook.
Sancţiunea a fost aplicată de Serviciul Poliţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.
Femeia, în vârstă de 35 de ani, care figurează în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân ca fiind proprietara acestui câine, a fost identificată cu ajutorului microcipului pe care animalul îl avea implantat.
Conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, abandonul se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 – 3.000 de lei.
Aceasta „jivina” merita aceasi soarta!