Sherwood Brown îşi continuă cariera la Timişoara

Sherwood Brown Dragan Petricevic baschet

După două stagiuni petrecute la SCM Timișoara, Sherwood Brown și-a dat acordul pentru un al treilea sezon în alb-violet, jucătorul american rămânând, așadar, sub comanda antrenorului-manager Dragan Petricevic.

Prelungirea contractului s-a realizat cu câteva zile înainte ca Brown (1,93 metri) să împlinească vârsta de 29 de ani.

„Sunt foarte fericit să-mi continui cariera la Timișoara. Fiind la al treilea sezon aici este clar că m-am atașat foarte mult de oraș și de echipă. Suporterii sunt minunați și întotdeauna îi întâmpină cu căldură pe jucători. Sunt foarte curios să văd cum va fi campionatul din România în noul său format. Sper să genereze meciuri atractive între echipe. Una peste alta, sunt pregătit pentru un sezon reușit”, a declarat Sherwood Brown.

„Prin prelungirea contractului lui Brown am încheiat campania de aducere a jucătorilor străini, iar în acest moment lotul este format în proporție de 95 la sută. Sherwood Brown rămâne pentru al treilea sezon la Timișoara, lucru care demonstrează că între el, oraș și echipă s-a creat o legătură puternică, la fel ca în cazul lui Milos Komatina, iar eu unul respect acest lucru. Cel mai important aspect baschetbalistic pe care îl are Brown, în afară de valoarea sa incontestabilă, constă în faptul că este foarte competitiv, motivația sa la ora meciului atinge de fiecare dată cote maxime”, a spus, la rândul său, Dragan Petricevic, antrenor principal și managerul secției de baschet din cadrul SCM Timișoara.

În sezonul 2019-2020, Sherwood Brown a înregistrat o creștere la principalele rubrici ale statisticii față de prima stagiune petrecută în culorile alb-violet, când se recomanda ca un jucător de valoare și unul dintre componenții de bază ai echipei, aceasta fiind cea mai bună dovadă a capacității de creștere a jucătorului american.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *