Serviciul de Ajutor Maltez Timişoara, alături de nevoiaşi

maltez 1

Conducerea Filialei din Timișoara a Serviciului de Ajutor Maltez din România au trimis un mesaj de încurajare tuturor acelora pe care-i au în grijă, oameni cărora le sunt alături și în această perioadă de criză fără precedent, dar şi tuturor membrilor organizaţiei.

„Dragi beneficiari ai serviciilor noastre sociale, din căminul de bătrâni, de la cantina sociala și de la îngrijire la domiciliu, nu sunteți singuri, vă suntem alături cu iubirea noastră, cu sprijinul nostru, cu tot ce putem noi face.

Cel mai greu în viață este să acceptăm această situație extremă. În mijlocul furtunii, Dumnezeu pare așa departe, dar noi nu știm că tocmai atunci ne poartă în brațe și ne trimite îngeri care să ne ajute să ne ridicăm. Noi încercăm să fim acești <<îngeri pe pământ>> și, cu ajutorul angajaților şi angajatelor noastre, să vă ajutăm să treceți cu bine și de această furtună.

Dragele noastre colege si dragilor noștri colegi, în numele nostru, al conducerii filialei și al beneficiarilor serviciilor noastre sociale, dorim să vă mulțumim pentru munca depusă de-a lungul anilor, dar mai ales în aceste momente foarte dificile prin care trecem cu toții.

În viață suntem de multe ori ,,îngeri” unii pentru alții. Voi ați dovedit-o de atâtea ori prin ceea ce ați făcut pentru beneficiarii noștri. Vă dorim multă sănătate dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră! Vă apreciem și vă iubim!

Deservim zilnic 20 de seniori la căminul nostru de bătrâni, o sută de seniori la cantina socială, cărora le transportăm mâncarea acasă, şi îngrijim la domiciliu 50 de persoane vârstnice singure. Dumnezeu să ne ajute să putem îndeplini misiunea noastră şi Crezul Maltez: păstrarea credinţei şi ajutorarea celor nevoiaşi!”, spune acest mesaj.

Filiala timişoreană a Serviciului de Ajutor Maltez are sediul pe strada Gheorghe Bariţiu nr. 18 şi numărul de telefon 0256 498 010.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Serviciul de Ajutor Maltez Timişoara, alături de nevoiaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *