
Serbare câmpenească la Grindu Petri
Tradiționala serbare câmpenească de la Grindu Petri, platoul premontan care străjuiește localitatea timișeană Darova, se va desfășura și anul acesta, într-o ediție programată pentru data de 3 august, cu începere de la ora 12.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în județul Timiș, în perioada 28 iulie – 1 august
Organizat, ca de obicei, de administrația locală a comunei Darova, prin Programul județean Timcultura 2025, evenimentul va avea ca punct central un spectacol folcloric susținut de artiștii Petrică Miulescu Irimică, Tony Bagiu, Titel Brestovicean și Dana Gruescu Brestovicean.
Își vor mai da concursul membrii ansamblurilor Cornereva (Caraș-Severin) și Săcoșana (Timiș).
Sursa foto: Facebook


