Semnal de alarmă tras de un timișorean

Semnal de alarmă tras de un timișorean

Semnal de alarmă tras de un timișorean

Timișoara se mândrește cu multe personalități remarcabile în diferite domenii de activitate, iar autoritățile locale postdecembriste au dedicat o alee în memoria câtorva dintre ele.

Astfel, busturile unor persoane care reprezintă o parte însemnată din istoria Timișoarei pot fi văzute pe Aleea Personalităților din Parcul Central ”Anton Scudier”.

Unul dintre cititorii noștri ne-a semnalat, însă, faptul că placa inscripționată de pe soclul pe care e așezat bustul lui Stan Vidrighin e desprinsă și zace, acum, la pământ, existând riscul de a fi distrusă.

Stan Vidrighin, unul dintre fondatorii Școalei Politehnicii Timișoara, a fost primul primar român al Timișoarei de după unirea Banatului cu România.

CITEȘTE ȘI: Banaton Fest Timişoara. Programul complet al evenimentului

Inginer de profesie, cu studii aprofundate în Ungaria, Germania, Franța și Anglia, Stan Vidrighin a contribuit la proiectarea și realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în oraș, la reorganizarea transportului public, dar și la dezvoltarea vieții culturale.

Dacă aveţi imagini sau informaţii care pot deveni o ştire, nu ezitaţi să ni le trimiteţi pe adresa: redactie@renasterea.ro!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *