Semnal de alarmă: Două simptome destul de atipice pentru COVID-19 au început să apară tot mai des ca primă manifestare a bolii

coronavirus 37

Medicii atrag atenția că  trebuie să fim extrem de atenți nu numai la simptomele respiratorii ale COVID-19, ci și la alte manifestări, cu care nu am fost obișnuiți, dar care în ultimul timp încep să apară tot mai des ca forme de debut ale bolii.

De pildă, durerile abdominale și scaunele frecvente, dar și durerile puternice de cap ar putea fi semne de COVID-19, chiar dacă tusea sau febra sunt absente, a declarat la Digi24 managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID”, a spus Carmen Dorobăț.

În opinia managerului de la Iași, tocmai de aceea este important ca testul COVID să fie făcut tuturor pacienților care se prezintă la doctor, indiferent de simptomatologie.

Formele ușoare de boală se pot agrava chiar și în ziua a 10-a

Carmen Dorobăț a semnalat și un altfel de fenomen: Sunt persoane fără manifestări respiratorii deosebit de importante, dar care au examen radiologic caracteristic pentru COVID.

„Din nou, trebuie să dăm o atenție deosebită din punct de vedere clinic, pentru că în cazul unor astfel de pacienți, cu manifestare radiologică, chiar dacă nu au evidente simptome respiratorii spre agravare, putem să ne așteptăm ca evoluția să nu fie din cea mai favorabilă”, subliniază dr. Carmen Dorobăț.

În plus, mai atrage atenția medicul, trebuie să fim atenți inclusiv cu formele ușoare de boală, pentru că ele se pot agrava în ziua a șaptea, a opta și chiar a zecea.

„Am avut cazuri de agravare respiratorie chiar după 10 zile de evoluție ușoară și ne așteptam ca pacientul să meargă acasă”, a relatat dr. Dorobăț.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *