Şef de la Finanţe, reţinut de DNA Timişoara

Costa Goian

Costa Goian, șeful Serviciului fiscal orășenesc Oravița, miercuri, de procurorii DNA Timișoara, a fost reținut de aceștia, sub acuzația de trafic de influență.

Din ordonanța întocmită de procurori reiese că în cursul lunii aprilie 2016 Costa Goian a pretins, printr-un intermediar (denunțător în cauză), de la un om de afaceri 7.000 euro promițând că-și va exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF pentru ca aceștia să nu se sesizeze cu privire la existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 100.000 de euro.

Unul dintre evadați a fost capturat

Miercuri, prin același intermediar, Goian a primit 24.000 de lei din totalul de 30.000 lei pretinși inițial (suma de 4.000 lei a fost oprită de către denunțător urmare a unei înțelegeri prealabile cu suspectul), moment în care a fost reținut de oamenii legii.

 

Foto: expressdebanat.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Şef de la Finanţe, reţinut de DNA Timişoara

  1. Matematica la uniii creaza dificultati din moment ce nu pot face o scadere corect. Goian a primit 24.000 lei din totalul de 30.000 iar 4.000 au fost retinuti de catre denuntator… unde sunt 2.000 lei pana la totalul de 30.000!? Mai exista vreun personaj in afacere sau doar in ziar (dupa unii) 24.000 + 4.000 = 30.000?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *