Sebastian Burduja le cere românilor cu posibilităţi să doneze lemne pentru încălzire familiilor sărace

Sebastian Burduja le cere românilor cu posibilităţi să doneze lemne pentru încălzire familiilor sărace

Sebastian Burduja le cere românilor cu posibilităţi să doneze lemne pentru încălzire familiilor sărace

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, i-a îndemnat pe românii cu mai bune posibilități financiare să-i ajute pe cei nevoiași cu lemne pentru încălzire iarna aceasta. Potrivit ministrului, peste două treimi dintre gospodăriile românești nu au acces la altă sursă de încălzire decât lemnele de foc.

Burduja, apel către români să doneze lemne pentru încălzire celor nevoiași

Ministerul Energiei şi Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) au lansat proiectul Case cu căldură pentru familiile nevoiaşe”, care ar urma să acopere cel puţin 1.000 de gospodării cu „tot ceea ce înseamnă necesarul de încălzire pentru iarna aceasta”.

„Ne-am gândit să provocăm românii ca în marja sărbătorilor să se gândească la cei nevoiaşi şi, dacă în general trimiteau donaţii de haine, jucării sau alte lucruri de acest gen, să poată trimite lemne pentru încălzire, pentru iarna aceasta”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit agenției Agerpres, citată de b1tv.ro.

Ministrul a precizat apoi că noul proiect se adresează tuturor românilor care pot să doneze: „Împreună cu Asociaţia Energia Inteligentă, dar şi cu alţi parteneri instituţionali pe care îi vom anunţa pe parcursul acestui proiect, demarăm proiectul Case cu căldură pentru aceste familii nevoiaşe.

Ne propunem să acoperim cel puţin 1.000 de gospodării cu tot ceea ce înseamnă necesarul de încălzire pentru iarna aceasta.

CITEȘTE ȘI: Temperaturile minime vor coborî spre zero grade în Banat, iar probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată

Categoric el se va adresa tuturor românilor care vor putea să doneze, vor putea să contribuie, vor putea să se implice. De asemenea, vom apela la companiile din sectorul energetic să facă ceea ce trebuie şi să susţină această campanie”.

Burduja a mai spus că aproximativ un milion de lei va reprezenta sprijinul pentru tot ce înseamnă furnizarea lemnului de foc, „bani pe care dorim să-i avem din donaţii”. Beneficiarii vor fi aleși în funcţie de venit, gradul de marginalizare a comunităţii și distanţa faţă de sursele de aprovizionare.

Ministrul Energiei, nou proiect pentru gospodăriile care nu au energie electrică

Sebastian Burduja a mai spus că un al doilea proiect, pe termen mediu și lung, vizează zecile de mii de gospodării care nu au energie electrică:

„Vom face o hartă la nivelul României cu toate aceste gospodării şi vom lansa provocarea către societatea civilă, către toţi românii, către mediul privat, să adopte o casă şi să aprindă lumina pentru aceşti români care nu au acces la cea mai de bază resursă, resursa energetică, energia electrică”.

În opinia sa, aproximativ şase luni „e un termen rezonabil să avem gata acest registru electronic naţional al gospodăriilor fără energie electrică”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *