Se zvonește că Olimpiada de limba și literatura română pentru minorități ar putea fi doar pentru elevii care învață în limba maghiară

Se zvonește că Olimpiada de limba și literatura română pentru minorități ar putea fi doar pentru elevii care învață în limba maghiară

Se zvonește că Olimpiada de limba și literatura română pentru minorități ar putea fi doar pentru elevii care învață în limba maghiară.

Ministerul Educației pregătește calendarul și disciplinele olimpiadelor care vor fi organizate în anul școlar 2023/2024.

În teritoriu, a ajuns zvonul conform căruia se ia în calcul varianta de renunțare la Olimpiada de limba și literatura română pentru minorități în forma în care a existat în anii anteriori, urmând a fi organizată doar pentru elevii care învață în limba maghiară.

La baza propunerii, stă o inechitate: doar elevii care studiază în limba maghiară învață limba română după o programă diferențiată față de cea a elevilor aparținând altor etnii.

În acest context, elevii care învață în limba maghiară au subiecte diferențiate la proba de limba și literatura română în cadrul examenului de evaluare național, spre deosebire de cei care studiază în alte limbi materne (germană, sârbă, ucraineană, romanii etc.), aceștia din urmă primind la examenele naționale aceleași subiecte ca elevii care învață în școlile cu predare în limba română.

Menținerea olimpiadei de limba și literatura română pentru toate minoritățile, nu doar pentru cea maghiară, este un deziderat agreat de multe școli din țară cu predare în limba maternă.

Una dintre unitățile de învățământ care a întreprins un demers în ideea de a menține olimpiada de limba și literatura română pentru toate minoritățile este Liceul Teoretic ”Adam Muller Guttenbrunn” din Arad, care a solicitat școlilor din țară cu predare în limba germană să se alăture acestei inițiative, înainte ca ministerul să adopte o decizie finală.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *