Se vaccinează anti-Covid elevii şi cadrele didactice, la Timişoara

Centru de vaccinare împotriva Covid-19, deschis în campusul studențesc din Timișoara

Cea de-a doua ediție a maratonului de vaccinare organizat la nivel național de Ministerul Apărării Naționale a demarat luni, la stadionul CFR unde funcționează unitatea de campanie a Spitalului Militar din Timișoara.

A doua ediție a maratonului are loc până marți, 1 iunie, pentru administrarea rapelului cu serul Pfizer persoanelor care s-au vaccinat în primă etapă la spitalul de campanie de pe stadionul CFR.

În plus, cadrele medicale oferă posibilitatea vaccinării elevilor din municipiul Timișoara cu vârsta de peste 16 ani împotriva SARS-CoV-2.

“În cadrul acestei acțiuni, (premergătoare Zilei Internaționale a Copilului) avem posibilitatea de a aloca un flux de vaccinare de 102 locuri, suplimentat la nevoie, cu serul produs de compania farmaceutică Pfizer. Activitatea de vaccinare a elevilor și cadrelor didactice care doresc în mod voluntar să se imunizeze se va desfășura zilnic începând cu ora 12. Campania de imunizare a elevilor este susținută de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș”, au anunțat reprezentanții Spitalului Militar din Timișoara.

De asemenea, pe perioada maratonului de vaccinare se pot imuniza împotriva SARS-CoV-2 și persoanele nevaccinate încă, asigurându-se vaccinarea cu prima doză Pfizer, fără a fi necesară o programare prealabilă.
În paralel, se desfășoară și vaccinarea cu ajutorul echipelor mobile a persoanelor care nu au posibilitatea de a se deplasa la un centru fix de vaccinare, a populației din zone izolate și greu accesibile, a persoanelor imobilizate din judele Timiș, Arad, Bihor și Caraș-Severin.

Centrul de vaccinare al Spitalului Militar Timișoara este situat pe strada Nera nr. 2-4 Timișoara, iar programul de funcționare pe perioada maratonului de vaccinare este 24 de ore din 24.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *