Se taie apa în Timișoara, Moșnița Nouă, Moșnița Veche, Pădureni, Altringen, Charlottenburg, Izvin, Fădimac, Ohaba Lungă și Ciacova

Se opreşte apa pe mai multe străzi din Făget

Timișoara

Luni, 19 iulie, între orele 9-18, la intersecția străzilor Mareșal Constantin Prezan și Martir Vasile Balmuș se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a bulevardului Sudului și a străzii Mareșal Constantin Prezan, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei către consumatorii de pe străzile Mareșal Constantin Prezan, porțiunea dintre străzile Orion și Martir Vasile Balmuș, și Martir Vasile Balmuș, porțiunea dintre străzile Orion și Mareșal Constantin Prezan.

Moșnița Nouă și Moșnița Veche

Luni, 19 iulie, între orele 9-15, la intersecția străzilor Sofia și Lisabona din Moșnița Nouă se va executa o conectare de conducte. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Berlin, Lisabona, Londra, Monaco, Praga, Viena și Baku, iar în Moșnița Veche presiunea va fi scăzută.

Pădureni, Altringen și Charlottenburg

În zilele următoare se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Ca urmare, în perioada 19-23 iulie, zilnic între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Pădureni, Altringen și Charlottenburg. Pe tronsonul unde se spală rețeaua apa va fi tulbure, iar în Bogda, Sintar și Comeat este posibil să fie presiune scăzută.

Izvin, Fădimac, Ohaba Lungă și Ciacova

Pe datele de 19 și 20 iulie, zilnic între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Izvin, pe strada Octavian Goga. Pe tronsonul unde se spală rețeaua apa va fi tulbure, iar în restul localității este posibil să fie presiune scăzută.

Tot pe 19 iulie, între orele 8-16, se va sista livrarea apei în Fădimac, iar pe 20 iulie, între orele 8-16, se va opri apa în Ohaba Lungă.
De asemenea, pe 19 iulie, între orele 9-15, se va opri apa în Ciacova, pentru mutarea a două cămine de vane din zona Culei turcești. Lucrarea face parte din procesul de modernizare a clădirii respective și este executată de firma contractată de primăria Ciacova.

CITEȘTE ȘI: Fără apă caldă, luni, pe 21 de străzi din Timișoara

„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, a comunicat Aquatim.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *