Se lucrează de zor, toată noaptea, pe șantierul centurii Timișoara Sud
Chiar la momentul publicării acestei știri, marți – ora 21:50, au loc lucrări de noapte la terasament pe șantierul centurii Timișoara Sud, în zona localității Giroc.
Zeci de muncitori și utilaje ale UMB (companie care a preluat lucrarea în iulie 2023) acționează, de asemenea, și între conexiunea cu DN 59 (Timișoara – Șag) spre zona Freidorf.
Peste 320 de muncitori s-au aflat săptămâna trecută pe șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud. Activitatea a început să fie din ce în ce mai intensă. La partea de drum se lucrează 24 de ore din 24, în două schimburi, iar la partea de structuri se lucrează cât timp permite lumina naturală.
Câteva dintre lucrările importante au fost la structuri, la podul și la pasajele de pe traseu. La pasajul care va trece peste drumul județean Timișoara – Moșnița Nouă a fost finalizată montarea grinzilor peste deschiderea principală, cea peste drumul județean.
A fost activitate zilnic și la podul peste Bega din Ghiroda, la pasajele peste calea ferată din Moșnița Nouă, Chișoda și Freidorf, la pasajul peste DN 59 Timișoara – Șag.
La terasamente, sunt lucrări de așternere și stabilizare balast, taluzare, dar și la sistemele de scurgere și evacuare a apelor. S-a lucrat și la fundația uneia dintre cele două parcări de pe traseu, cea de la km 19+870, în zona localității Moșnița Nouă. O altă parcare de scurtă durată va fi la km 10+670, în zona localității Giroc.
CITEȘTE ȘI: Un tânăr din Caraș-Severin a fost condamnat după ce a distrus cu un ciocan o mașină de poliție
Foto: DRDP Timișoara