Se întâmplă în România. Mortul, împiedicat de birocrație să participe la propria-i înmormântare

Se întâmplă în România. Mortul, împiedicat de birocrație să participe la propria-i înmormântare

Se întâmplă în România. Mortul, împiedicat de birocrație să participe la propria-i înmormântare

Vaslui. Miercuri în Epureni, comuna Duda Epureni, a avut loc o înmormântare după toată rânduiala, cu colivă, pomană și prapuri, numai că din toată întâmplarea a lipsit chiar personajul principal: decedatul, relatează Vremea Nouă.

Decedatul, Ion Bulai, în vârstă de 75 de ani, fusese găsit mort în casă cu două zile înainte, iar Poliția sesizată prin apel la 112 a început cercetări pentru moarte suspectă.

Cadavrul a fost dus la Vaslui, la Medicina Legală, unde s-a constatat că bărbatul a decedat din cauze naturale.
Câteva persoane din sat, laolaltă cu reprezentanții Primăriei, s-au apucat să pregătească înmormântarea creștinește, cum se cuvine.

CITEȘTE ȘI: Peste un sfert dintre români plănuiesc să facă achiziţii în acest an cu ocazia reducerilor de Black Friday şi Cyber Monday

Serviciile sociale urmau să se ocupe de transportul decedatului de la medicina legală la slujba de la biserică

Numai că miercuri, când toată lumea era la biserică, având totul pregătit după datini, inclusiv pachetele cu alimente pomană, oamenii au fost anunțați de reprezentații Primăriei că, practic, mortul nu va putea lua parte la… propria-i înmormântare.

Cei de la morgă și-au dat seama că legea îi obligă să țină decedatul care nu are aparținători timp de 10 zile, apoi să îl declare ”caz social”.

Sătenii au rămas uluiți, mai ales că erau toate pregătite, inclusiv groapa săpată.

”Ce era să facem? Părintele a făcut o slujbă de sfințire a mâncării, care a fost dată de pomană celor prezenți, s-au strâns prosoapele, s-a strâns tot și asta a fost”, spun cei care s-au implicat în pregătirea înmormântării.

”Deși mortul nu a fost îngropat, pomana s-a mâncat și oamenii chiar au spus bogdaproste. Toată lumea știa că Ion este la morgă, deși noi așteptam pe marginea gropii, cum se spune, să îl îngropăm și pe el creștinește, că nu are pe nimeni”, povestesc oamenii din sat.

Ei susțin că Primăria ar fi trebuit să se ocupe de aducerea mortului, însă, cel mai probabil, din cauza unei comunicări deficitare, nu s-a înțeles exact când va putea fi dat de la morgă cadavrul.

Reprezentanții Primăriei au spus, inițial, că vor putea lua trupul neînsuflețit marți, apoi li s-ar fi comunicat de la Medicina Legală că vor putea lua sicriul cu cel decedat miercuri, conform 3dots.ro.

Numai că la fața locului s-ar fi constatat că nu este nimeni în măsură să semneze pentru ridicarea defunctului, întrucât nimeni nu era aparținător al acestuia. Așa că procedura s-a oprit.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *