Se construiește cel mai spectaculos și mai lung tunel de autostradă din România. Va străpunge Munții Carpați (video)

Se construiește cel mai spectaculos și mai lung tunel de autostradă din România. Va străpunge Munții Carpați (video)

Se construiește cel mai spectaculos și mai lung tunel de autostradă din România. Va străpunge Munții Carpați

Autorizaţia de construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu-Piteşti (A1), a fost emisă, iar antreprenorul italian este mobilizat în şantier şi desfăşoară lucrări pregătitoare pentru construcţia zonelor de acces a instalaţiei TBM, cu care vor fi forate cele două galerii, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, conform agerpres.ro.

„A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu-Piteşti (A1) Este cel mai lung tunel de pe această autostradă şi va fi construit pe Secţiunea 3 (Cornetu-Tigveni).(…) Cele două galerii vor fi forate cu tehnologie TBM. Antreprenorul italian este mobilizat în şantier şi desfăşoară acum lucrări pregătitoare pentru construcţia zonelor de acces a instalaţiei TBM”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, tunelul Poiana este format din două galerii cu câte două benzi pe sens, respectiv galeria de pe calea 1, cu o lungime de 1.780 m (sens Sibiu – Piteşti), şi galeria de pe calea 2 cu o lungime de 1.778,11 m (sens Piteşti- Sibiu).

Lucrările pe Secţiunea 3 (37,4 km) a Autostrăzii Sibiu-Piteşti trebuie finalizate până în luna noiembrie 2027 (conform contractului), a precizat Grindeanu.

Constructorul acestei secţiuni a fost desemnată asocierea Webuild (Astaldi) – Tancrad (Italia – România).
Autostrada Sibiu-Piteşti (formată din 5 secţiuni) va avea o lungime de 122,11 km şi face parte din Coridorul 4 Pan-european, care tranzitează România de la Est la Vest (între Portul Constanţa şi Punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac).

CITEȘTE ȘI: Aglomerație… festivă într-o stație de autobuz din județul Timiș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *