Se avansează pe şantierul ansamblului multifuncţional Openville

Openville1

A fost încheiată o etapă de construcție pe şantierul clădirii United Bussines Center 2 (UBC 2), primul imobil din ansamblul urbanistic Openville la care au început lucrările. UBC 2 este prima clădire de birouri clasa A destinată companiilor de top din cele șapte care vor fi construite în proiectul multifuncțional dezvoltat de grupul Iulius în proximitatea Iulius Mall Timișoara.

Pentru consolidarea terenului pe care se va ridica UBC 2 a fost folosită o metodă performantă în lumea constructorilor, imobilul fiind așezat pe 150 de piloți de beton armat, adâncimea forajului ajungând la 25 de metri.

Până în prezent, toate spaţiile pentru piloți au fost forați, au fost finalizate săpăturile pentru fundație și a început realizarea structurii de rezistență, lucrările desfășurându-se conform graficului.

Pentru realizarea structurii de rezistență vor fi utilizate trei macarale de mari dimensiuni, două dintre acestea fiind deja operaționale. UBC 2 va avea 11 etaje, o suprafață de 18.000 mp și dotări de top. La fel ca toate celelalte clădiri de birouri din ansamblul Openville, UBC 2 respectă standardele clădirilor verzi pentru certificarea LEED, fiind dotată cu sisteme, aparatură şi echipamente de ultimă generație, precum și cu Building Management System, pentru monitorizarea și controlul echipamentelor de ventilaţie, iluminare, energie electrică, securitate şi protecţie împotriva incendiilor.

Designul aparte și amenajările interioare de înaltă calitate ale imobilului se vor îmbina armonios cu detaliile care sporesc confortul și eficientizează funcționalitatea, precum sticla specială pentru protecție termică optimă și iluminat natural, lifturile de înaltă viteză, supraveghere video şi sistem de control al accesului la intrarea în lobby și servicii personalizate asigurate printr-o recepție modernă.

Printre companiile care vor avea sediul în UBC 2 se numără Ness Software Engineering Services, furnizor de top de servicii de proiectare externalizate, şi policlinica REGINA MARIA, care a deschis recent, în incinta Iulius Mall, prima sa policlinică din Timişoara. Persoanele care vor lucra în clădirile office din cadrul Openville vor beneficia de multiple avantaje, de la proximitatea numeroaselor magazine, restaurante și cafenele, la posibilitatea de a organiza evenimente corporate în cele patru săli de conferințe și evenimente din cadrul Congress Hall.

Aceştia se vor putea relaxa în cel mai mare parc suspendat din țară sau vor avea ocazia să se distreze, iar în acest caz oportunitățile vor fi multiple: de la 15 săli de cinematograf, la patinoar în aer liber și spații pentru loisir.

Tot pentru angajații companiilor cu sediul în ansamblul urbanistic Openville au fost gândite numeroase promoții și discounturi. Lucrările la ansamblul multifuncțional Openville au început în septembrie 2015, iar prima etapă a proiectului va fi finalizată la sfârșitul anului 2017. Aceasta va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail şi parcul.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 220 de milioane de euro, sumă ce reprezintă cea mai mare infuzie de capital privat în sectorul de real estate din vestul ţării. Aceasta este cea de-a doua investiție de tip mixed-use din portofoliul grupului Iulius , după Palas Iaşi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *