Se anunţă „ghilotinări” de cabluri pe strada Arieş, dacă operatorii nu şi le îngroapă până în data de 8 aprilie

Robu cabluri

După cum se ştie, Primăria Timişoara nu a reuşit să găsească soluţiile administrative pentru a-i determina pe deţinătorii de cabluri aeriene să şi le îngroape.

În urmă cu o săptămână, edilul-şef Nicolae Robu a tăiat cu mâna sa câteva cabluri, lăsând fără internet o seamă de abonaţi din centrul municipiului, incluzând Inspectoratul Şcolar şi chiar câteva servicii din subordinea instituţiei pe care o conduce.

CITEȘTE ȘI: Două timişorence pe lista PSD pentru europarlamentare

Gestul a creat controverse, unii cetăţeni manifestându-şi aprobarea faţă de gestul primarului, alţii blamându-l sau chiar acuzându-l că face doar un joc de imagine şi că încearcă să-şi mascheze incapacitatea de a rezolva problema pe cale amiabilă sau eventual prin sancţiuni financiare împotriva operatorilor de internet, televiziune şi telefonie care au cablurile agăţate în continuare de stâlpii din oraş.

Primăria a anunţat oficial, însă, că vor mai urma tăieri de cabluri, în zona centrală, dar şi pe alte artere importante.

„Informăm şi public operatorii de reţele de comunicaţii că, având în vedere faptul că a început montarea tubulaturilor de comunicaţii pe strada Arieş, transferul din aerian în subteran va trebui efectuat până la termenul-limită de 8 aprilie 2019.

După această dată, cablurile rămase pe stâlpi vor fi tăiate şi rugăm cetăţenii din zonă, care au probleme după 15 aprilie 2019, să se adreseze firmelor cu care au contracte în derulare.

Menţionăm că toţi operatorii sunt avertizaţi în mod direct de fiecare dată”, a comunicat, ieri, municipalitatea timişoreană.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *