Se anulează intervenţia la casa Babei Nuţi. Familia s-a simţit lezată şi a decis să refuze ajutorul

Se anulează intervenţia la casa Babei Nuţi. Familia s-a simţit lezată şi a decis să refuze ajutorul

Se anulează intervenţia la casa Babei Nuţi. Familia s-a simţit lezată şi a decis să refuze ajutorul

Echipa Asociaţiei ”Acasă în Banat” transmite că intervenţia ce urma să aibă loc sâmbătă a fost anulată. ”Cu părere de rău trebuie să anunţăm că acţiunea programată pentru data de 26 februarie, de la Gătaia, se anulează. Deşi ne-am înţeles cu Baba Nuţi să-i reparăm casa, după publicarea cazului pe pagina noastră de internet şi apariţia în presă, familia acesteia s-a simţit lezată şi a decis să ne refuze ajutorul.

Ne-am deplasat acasă la Baba Nuţi pentru a mai discuta cu aceasta, însă nu a fost chip să o convingem că toţi cei care ne-am pregătit s-o ajutăm îi vrem binele şi vrem să venim în sprijinul ei şi al fiicei ei, cu tot dragul, cum am făcut-o pentru atâtea familii.

Şi pentru că binele nu se poate face cu forţa, suntem nevoiţi să renunţăm la acest proiect şi să mergem mai departe la cei care vor aprecia ajutorul nostru.

CITEŞTE ŞI: Investiție de 12 milioane de euro într-o comună de lângă Timişoara. Va deveni una dintre cele mai atractive pentru locuit

Ne cerem scuze tuturor celor care ne-au susţinut în pregătirea acestui caz, celor 20 de voluntari care şi-au anunţat deja participarea şi mai ales oamenilor generoşi care au făcut donaţii în valoare de 5.265 de lei pentru acest caz.

Vom direcţiona aceste fonduri către urmatorul caz la care vom interveni. Săptămâna viitoare vom reveni cu mai multe detalii despre acesta. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, au transmis cei de la ”Acasă în Banat ”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Se anulează intervenţia la casa Babei Nuţi. Familia s-a simţit lezată şi a decis să refuze ajutorul

  1. Buna ziua!

    Ce minte ingusta au unii oameni…! Se simt lezati de ajutor dar sa lase totul in paragina casa si doua persoane sa traiasca in conditii inumane (dintre care o batrana), asta nu mai e ofensa!

    Cum as putea sa iau legatura cu asociatia?! Cunosc un caz social in loc. Ciacova, jud. Timis. Familie in care parintii, din pacate, nu isi fac datoria lor (nu au muncit in viata lor dar paraziteaza bucurosi statul roman si traiesc efectiv de pe spatele copiilor – adica din alocatiile ce revin de drept acestora) si cresc (mai bine zis „tin”) cei 6 copilasi in conditii extreme intr-o cocioaba (plus unul mort, plus un altul dat in plasament). Copiii aceia (intre 11 si 0 ani) merita o soarta mai buna, conditii minime de trai (apa curenta, electricitate, cineva care sa ii iubeasca cu adevarat etc.). Se poate interveni pentru ei?! Familia traieste in asa-zisa „tiganie”, cei din localitate stiu sa indice locul daca doriti sa aflati locatia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *