Şcolile din Timiş, în toiul pregătirilor

lenau

De începerea noului an școlar ne mai despart doar trei săptămâni, iar pregătirile și curățenia sunt la ordinea zilei în unităţile de învăţământ din judeţul Timiş. Reprezentanții instituțiilor școlare spun că toate lucrările de igienizare şi reparaţiile se vor finaliza până la începerea anului de învăţământ și că elevii vor fi primiți în clase curate, renovate și pregătite pentru ca aceștia să-și poată desfășura activitățile așa cum trebuie.

La Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” este aproape încheiat capitolului „curățenie”. Unele săli de clasă şi sala de sport au fost zugrăvite, s-au făcut reparațiile necesare, iar singurul lucru ce lipsește e sunetul clopoţelului care anunță începutul unui nou an școlar, primul din ciclul gimnazial pentru unii, ultimul pentru alții. Directorul Ionuţ Cristescu este convins că totul va fi pus la punct până pe 14 septembrie. La rândul lui, Sorin Ionescu, directorul Colegiului Naţional Bănăţean, spune că, în aceste zile, în unitatea de învăţământ pe care o conduce se face curăţenie: „Fonduri pentru alte lucrări nu am primit şi, sincer să fiu, nici nu avem nevoie, pentru că şcoala arată bine”

„Şcolile din Sânnicolau Mare au beneficiat de fonduri pentru reparaţii şi pentru igienizare. Au fost alocaţi atât bani europeni, pentru lucrările de anvergură, cât şi din bugetul local. „În cazul a două unităţi de învăţământ, sumele primite sunt de 660.000 de lei (pentru Liceul Tehnologic ) şi 600.000 de lei pentru (Liceul Teoretic )”, a precizat Francisc Halasz, inspector general-adjunct al IŞJT. Şi şcolile gimnaziale din Sânnicolau Mare au beneficiat de fonduri de ordinul zecilor de mii de lei din partea bugetului local.

Francisc Halasz a mai precizat că la cele mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Timiş se realizează lucrări de reparaţii la tâmplărie, la instalaţia sanitară, la garduri, dar şi igienizări. Cele trei unităţi de prestigiu din Timişoara – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Colegiul Naţional „C. D. Loga” şi Liceul Teoretic „J. L. Calderon” – la care au loc ample lucrări de renovare, cu fonduri europene, nu-şi vor deschide porţile pentru elevi la începutul anului şcolar. Din păcate, nici corpul de clădire situat pe strada Doja a Liceului „Grigore Moisil” nu va fi gata la data de 14 septembrie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *