Școli închise din cauza referendumului. Vezi care sunt acestea

inchise

În județul Timiș, unele unități de învățământ își suspendă cursurile pentru o zi (sau chiar două zile, cum este cazul grădiniței din Jdioara) din cauza organizării referendumului pentru modificarea Constituției, respectiv redefinirea căsătoriei.

Precizăm că unele școli își suspendă cursurile vineri, 5 octombrie, iar altele luni, 8 octombrie.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, în 5 octombrie, își suspendă cursurile Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” Timișoara, Liceul Penticostal ”Logos” Timișoara, grădinițele cu program prelungit nr. 11 și nr. 12 și Grădinița cu Program Normal Jdioara din comuna Criciova.

Șase unități de învățământ din Timiș își modifică programul activităților în 5 octombrie: școlile Gimnaziale nr. 13, 21 și 25 din Timișoara, Liceul Tehnologic ”Sf. Nicolae” din Deta și Școlile Gimnaziale nr. 2 și 3 din Lugoj.

Trei unități de învățământ își suspendă cursurile și activitățile în 8 octombrie: Grădinița cu program prelungit nr. 1 din Timișoara, Școala gimnazială Jimbolia (doar o clasă) și Grădinița cu program normal Jdioara din Criciova.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *