Scandal în cimitir, după ce rudele au deschis sicriul unui mort de Covid-19

politia 40

Scandal la un cimitir după ce rudele  unui bărbat de 41 de ani, care a murit din cauza coronavirusului, au deschis sicriul sigilat în care se afla trupul neînsuflețit. Familia susține însă că omul nu a fost ucis de virus, ci a murit de cancer.

CITEȘTE ȘI: Restricţii pe autostrada A1 Timişoara – Lugoj. Trafic deviat

Rudele unui bărbat de 41 de ani, din orașul Gura Humorului, s-au ales cu dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”. Acestea sunt acuzate că au deschis sicriul sigilat în care se afla trupul bărbatului decedat, infectat cu COVID 19.

Bărbatul a stat internat la Spitalul Județean Suceava cu probleme grave de sănătate, avea cancer, dar în timpul spitalizării a fost confirmat și cu COVID 19.

Luni seară, rudele au preluat sicriul de la morgă și după ce au ajuns acasă l-au desigilat pentru a fi privegheat timp de trei zile.

În cursul zilei de marți polițiștii au fost alertați de localnici despre cele petrecute și s-au deplasat imediat la fața locului. Totodată, în acest caz au fost sesizați și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava.

Sicriul a fost resigilat și bărbatul a fost înmormântat.

sursa: realitatea.net


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Scandal în cimitir, după ce rudele au deschis sicriul unui mort de Covid-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *