Sărbătoare la CJT

cjt 10

Palatul Administrativ a fost în forfotă mare vineri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Județului Timiș. Opt copii care au obținut nota 10 la bacalaureat sau la evaluarea națională au fost premiați cu diplome și tablete în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Timiș.

A urmat o expoziție foto-documentară, intitulată „Instaurarea Administrației Românești în Banat. Județul Timiș-Torontal și Caraș-Severin”, care a putut fi urmărită în foaierul clădirii și le-a oferit celor prezenți o interesantă incursiune în istorie, la împlinirea a 98 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Timiș-Torontal, așa cum se numea pe atunci.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și vicepreședintele CJT, Roxana Iliescu, au primit vineri și o vizită care a umplut de veselie holurile și birourile Palatului Administrativ. Aproape 100 de copii au vizitat CJT cu ocazia Zilei porților deschise.

Veniți din Timișoara, Ghiroda, Giroc, Sânandrei și Sânmihaiu Român, copiii au vizitat clădirea în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean Timiș, s-au fotografiat în sala de ședințe, dar și în biroul președintelui, care i-a lăsat să-i ocupe – temporar – fotoliul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *