
Săptămâna se încheie cu o vreme însorită și plăcută în cea mai mare parte a timpului, chiar dacă în estul țării vor fi intensificări ale vântului și averse locale, mai ales sâmbătă.
Între un anticiclon cu centrul în zona Mării Baltice și o zonă depresionară în estul Europei, aerul mai rece din nord va continua să pătrundă spre România, ceea ce va menține temperaturile moderate și în acest weekend.
În zonele intracarpatice și în nord-estul țării, nopțile vor fi răcoroase, cu minime care vor coborî frecvent sub pragul de 15°C și chiar sub 10°C în zonele depresionare. Pe parcursul zilei, temperaturile maxime vor fi moderate, încadrându-se în general între 20 și 25°C.
CITEȘTE ȘI: Străzi închise circulaţiei sau cu anumite restricţii în Timişoara
În regiunile sudice și sud-vestice, unde aerul rece va pătrunde mai puțin, valorile termice vor fi ușor mai ridicate. Aici, temperaturile maxime se vor situa între 25 și 30°C la orele amiezii, oferind o atmosferă autentic estivală, dar fără disconfort termic.
În estul țării, sub influența zonei depresionare din Europa de Est, vor fi intervale cu înnorări temporare și câteva averse, însoțite local de descărcări electrice. Aceste fenomene vor fi mai frecvente sâmbătă, 14 iunie.
De asemenea, în Moldova și, temporar, în Transilvania, Crișana, Banat, estul Munteniei și Dobrogea, vântul nord-vestic va avea intensificări, cu rafale de până la 50 – 60 km/h, potrivit meteoradar.ro.