Handbaliștii de la SCM Politehnica Timişoara încheie anul cu primele două etape din returul Ligii Naționale. Alb-violeții vor juca joi și sâmbătă.
În prima rundă din partea a doua a campionatului, SCM Poli evoluează pe terenul formației CSM Focșani. Jocul este programat joi, 12 decembrie, de la ora 18.30.
Vrâncenii se află pe locul al doisprezecelea, cu 10 puncte, în vreme ce Poli se găsește două poziții mai sus, cu 13 puncte. În tur la Timișoara, echipa noastră s-a impus în fața formației pregătite de timișoreanul Vlad Caba cu 22-20.
„Încercăm să refacem din jucătorii accidentați și ne deplasăm la Focșani pentru a câștiga. Mergem după puncte, deoarece consider că stă în puterile noastre să le obținem și trebuie să o arătăm. Dintr-un punct de vedere, este mai bine că meciul s-a mutat joi, pentru că avem mai mult timp între jocul cu Buzăul și cel cu Focșaniul, dar apoi vine foarte repede partida cu Dinamo”, a declarat Andrei Păiuș, antrenor secund SCM Politehnica Timișoara
În etapa a doua din retur, violeții vor fi gazdă pentru Dinamo București, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 13.00, la sala „Constantin Jude”.