Sâmbătă are loc cel mai mare show aviatic din vestul țării

show aviatic 3

Reprezentanții Aeroportului Internațional „Traian Vuia” au anunțat că accesul spectatorilor în perimetrul evenimentului de sâmbătă, care va începe la ora 19, va fi permis de la ora 17.

Pentru cei care doresc să vină cu autoturismul, au fost amenajate parcări publice gratuite pentru aproximativ 6.500 de locuri de parcare, atât în partea dreaptă, cât și în partea stângă a drumului judeţean dintre centura oraşului şi aeroport, la circa 200-300 de metri de intrarea în aeroport.

De asemenea, sâmbătă, în ziua mitingului aerian, Societatea de Transport Public Timişoara suplimentează numărul curselor pe legătura Timișoara – aeroport și retur. În zona destinată spectatorilor vor fi amenajate spaţii de alimentaţie publică, unde se vor putea servi mâncare şi băuturi răcoritoare.

Începând cu ora 19, pe cer vor evolua: piloţii Forţelor Aeriene Române care vor fi prezenți cu escadrila de elicoptere şi cu o formațiune de aeronave F16; Aeroclubul României care va evolua cu formația Hawks of Romania – Șoimii României, condusă de George Rotaru, cu parașutiștii Blue Wings şi cu formația de zbor cu avioane ultra ușoare The Pelicans; Iacării Acrobați care vor decola alături de pilotul lituanian Jurgis Kairys și vor uimi spectatorii cu elemente de acrobație aeriană și efecte pirotehnice. La final, spectatorii vor putea asista la un concert susținut de timișorenii de la DJ Project.

Intrarea este gratuită, atât la spectacolul aerian, cât și la concert.

„Din experiența anilor trecuți, am ales ca și ediția din 2019 să o organizăm pe timp de seară, temperatura fiind mai suportabilă decât pe timpul zilei și astfel spectatorii vor putea să se bucure din plin de spectacolul aviatic și de efectele pirotehnice de la final. Pentru a facilita accesul, în acest an administrația aeroportuară a dublat numărul locurilor de parcare, astfel încât cei care doresc să vizioneze mitingul aerian să poată ajunge în timp util”, a declarat directorul general al aeroportului, Daniel Idolu.

Traficul aerian se va desfăşura conform orarului obişnuit, însă pasagerii sunt rugaţi să ia în calcul faptul că pe traseul până la aeroport vor fi amplasate mai multe filtre ale poliţiei pentru dirijarea traficului, astfel încât să își aloce suficient timp pentru a ajunge la ora potrivită pentru formalităţile de îmbarcare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *