Salbă de medalii la Campionatul Naţional de Autoslalom

Autoslalom Arad

Pe circuitul arădean „Vik Power” au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, ultimele două etape ale Campionatului Naţional de Autoslalom.

În urma rezultatelor înregistrate în oraşul de pe Mureş, piloţii de la cluburile Krepelka Motorsport şi Pro Timiş şi-au asigurat şase clasări pe podium în clasamentul general al competiţiei organizate sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Alexandru Krepelka (Krepelka Motorsport) a încheiat pe prima poziţie la clasa 2, tot aici Sergiu Boncalo (Pro Timiş) clasându-se pe locul al treilea, Zoltan Martincsek (Krepelka Motorsport) s-a impus la clasa 3, fiind urmat la o distanţă mică, de două puncte, de Răzvan Coca (Pro Timiş), în timp ce la clasa 4 Adrian Măduţă (Krepelka Motorsport) a devenit campion naţional, iar Marius Hudema (Pro Timiş) a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere.

În afara Top 3 s-au clasat la clasa 2 Mihai Făsui şi Mihai Cojiţa (ambii de la Pro Timiş).

Învingătorii etapei a treia, desfăşurată sâmbătă, au fost Mihai Alexandrescu (clasa 1), Sergiu Boncalo (clasa 2), Zoltan Martincsek (clasa 3) şi Adrian Măduţă (clasa 4).

Duminică s-au impus Dragoş Gherga (clasa 1), Alexandru Krepelka (clasa 2), Cosmin Vidican (clasa 3) şi Adrian Măduţă (clasa 4).

„A fost un an bun pentru piloţii noştri, am realizat lucruri mari şi la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Le mulţumim partenerilor privaţi Jabri Sohail Tabrizi, Mirko Peroni, Dan Lazăr, Leonard Hantig, Cristian Rus şi Ion Tusan pentru susţinerea proiectelor sportive pe care le derulăm”, a declarat Alexandru Krepelka, care a devenit dublu campion naţional în 2018, la „Coastă” şi la Autoslalom.

Sursa foto: Viorel Muscă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Salbă de medalii la Campionatul Naţional de Autoslalom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *