S-a stins din viață un renumit medic timișean

capetan

S-a stins din viață medicul oftalmolog Marius Căpețan Bacskai, om discret și generos, un profesionist respectat de colegi și de întreaga comunitate.

”Cu durere în suflet și lacrimi în ochi, vă anunțăm că prietenul nostru, Marius Căpețan Bacskai, nu mai este printre noi! Drum bun printre îngeri, prieten drag! Lași în urmă un mare gol! Odihnește-te in pace!”, scrie pe pagina de facebook a Clubului Rotary din Lugoj.

CITEȘTE ȘI: O româncă din Belgia, condamnată să stea 5 ani departe de Facebook şi orice reţea socială

Trupul neînsuflețit al medicului lugojean va fi adus în țară de la Viena, acolo unde se afla pentru tratament.

Dr. Marius Căpețan Bacskai a fost membru fondator al Rotary Clubului lugojean și a deținut funcția de președinte al Rotary Club în perioada 2015 – 2016.

”Încă de la început, a avut un proiect numit Să redăm copiilor bucuria vederii. S-a implicat mult în acest proiect, a mers prin școli, grădinițe, a oferit consultații gratuite la cabinet copiilor cu probleme de vedere și provenind din familii cu posibilități materiale reduse.

Iar ochelarii erau achiziționați cu bani de la Rotary. A fost un bun coleg, avea o mare bucurie de câte ori ajuta pe cineva. Povestea mereu despre o fetiță cu probleme de vedere, care a râs pentru prima dată când a primit ochelarii, iar părinții au plâns de bucurie.

Asta spune multe despre acest om”, a declarat Mariana Agache, colega lui de la Rotary Club, pentru ”Re­deș­teptarea”.

Pentru proiectul lui, dr. Căpețan a fost recompensat cu Premiul ”Paul Harris”, una din cele mai importante distincții acordate de Rotary Club pe plan internațional, conform redesteptarea.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “S-a stins din viață un renumit medic timișean

  1. Odihnească-se in pace. DAR…
    În 18, ianuarie a plecat in lumea celor drepti un mare om, Domnul Profesor Dr. Rădulescu Petru, chirurg si om mare la vremea lui in orașul de pe Bega. Dece nu s-a gasit cineva măcar din Timisoara asta mare să-l pomeneasca?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *