Rusia o amenință pe Maia Sandu că Republica Moldova ”ar putea sfârși la coșul de gunoi al istoriei”. Ce decizie a stârnit furia Kremlinului

Republica Moldova

Oficialităţi ruse au reacţionat vehement faţă de interzicerea în Republica Moldova a unui simbol al invaziei Rusiei în Ucraina, relatează miercuri dpa, după ce preşedinta Maia Sandu a promulgat marţi o lege în acest sens.

Senatorul rus Aleksei Puşkov, şeful Comisiei provizorii a Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) pentru politica informaţională, a ameninţat-o direct pe preşedinta Maia Sandu că ţara sa ar putea sfârşi la „coşul de gunoi al istoriei”.

„Ar trebui să fie mai atentă în ceea ce priveşte Rusia şi simbolurile ei, cu atât mai mult cu cât Chişinăul nu poate plăti pentru gazul rusesc”, a scris Puşkov pe contul său din Telegram.

Republica Moldova, situată între Ucraina şi România, caută să adere la UE după invazia Rusiei în Ucraina. Chişinăul a acordat Kievului ajutor umanitar, dar nu şi de ordin militar. În privinţa conflictului propriu-zis, Republica Moldova s-a declarat neutră şi nici nu s-a alăturat sancţiunilor impuse Rusiei, notează DPA.

La începutul acestei săptămâni, Chişinăul a interzis simbolurile „Z” şi „V”, utilizate în sprijinul trupelor ruse care atacă Ucraina, precum şi panglica Sfântului Gheorghe, considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina.

Maia Sandu şi-a justificat interdicţia, argumentând că aceste simboluri divizează societatea. Locul lor este la „coşul de gunoi” al istoriei, a afirmat preşedintele Republicii Moldova într-o conferinţă de presă marţi.

„Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani – ele se referă la războiul de azi din Ucraina.

Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri”, a declarat Maia Sandu, conform ziare.com.

CITEȘTE ȘI: Angajaţii din România vor avea acces, online, la tot istoricul muncii lor

Totodată, ea a denunţat propaganda rusă răspândită de Moscova. „Nu putem admite mesaje care denaturează informaţia despre război – e revoltător şi inuman să învinuieşti victimele de suferinţele proprii. Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine – sau chiar azi – pot cere uciderea moldovenilor.

Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat, la vremea lor, pogromurile, Holocaustul sau deportările. Nu uitam aceste pagini tragice şi ruşinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor. Şi nu putem permite ca atrocităţile de azi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace”, a subliniat Maia Sandu, citată de Deschide.md.

În acest sens, Sandu susţine că specularea victoriei din 1945 „pentru a promova astăzi o agresiune militară împotriva Ucrainei” reprezintă o „ofensă adusă părinţilor şi buneilor noştri care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem trăi în pace”.

„Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ura în conştiinţele noastre şi pentru a semăna vrajba şi divizare în societate vor plăti dur conform legii. Utilizarea acestora este un comportament criminal şi dezgustător. Politicienii care speculează cu simboluri pentru a diviza societatea vor fi penalizaţi.

Oamenii publici trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea care le revine pentru păstrarea păcii şi a coeziunii în societate”, a adăugat ea.

„În ceea ce priveşte esenţa legii promulgate de Sandu, la fel şi declaraţiile ei despre ‘comportamentul criminal’ al panglicii Sf. Gheorghe şi ‘coşul de gunoi al istoriei”, ar trebui să-i reamintim atunci că în acest coş au ajuns mulţi duşmani ai panglicii Sf. Gheorghe.

Ar trebui să fie mai atentă când vorbeşte despre Rusia şi simbolurile ei, mai ales într-o situaţie în care Chişinăul nu are cu ce plăti gazul rusesc”, scrie Puşkov, una din portavocile cele mai zgomotoase ale Senatului rus în domeniul politicii externe ruse.

A reacţionat şi Serghei Aksionov, liderul prorus al Crimeii anexate de Rusia în 2014, care consideră că „Maia Sandu a decis să o ia pe urmele Ucrainei”, conform portalului lv.baltnews.com.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *