Rupt de beat, un bărbat a intrat în casa unei timișorence pentru a se odihni…
Polițiștii Secției 4 Timișoara au avut parte de… un caz mai puțin obișnuit, în 8 decembrie, când au fost sesizati prin apel direct de către o femeie în vârstă de 75 de ani cu privire la faptul că a găsit un bărbat necunoscut dormind într-una din camerele casei sale din Timișoara.
Polițiștii sosiți la fața locului, au stabilit că este vorba de un bărbat de 41 de ani, aflat în stare de ebrietate, care ar fi văzut un geam deschis și ar fi intrat în casă pentru a dormi.
CITEȘTE ȘI: Spirometrii gratuite la Timişoara, în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
”Bărbatul a fost liberat din penitenciar în data de 05.12.2024, după ce își ispășise pedeapsa pentru infracțiuni contra patrimoniului.
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, fiind introdus în arest”, transmite IPJ Timiș.