
Dacă-i praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, e şi Rugă la Jdioara, localitate aparţinând de comuna timişeană Criciova.
Fiecare dintre sate are sărbătoarea lui, la vremea hramului fiecărei biserici ortodoxe.
Acum, pentru Jdioara, a fost invitată îndrăgita solistă de muzică populară bănăţeană Carmen Popovici-Dumbravă (foto), care va încânta publicul două seri la rând, de la ora 19, vineri, în ziua sărbătorii, şi sâmbătă, când petrecerea va continua.
Dincolo de partea religioasă, oamenii locului, dar şi tradiţionalii lor „goșci”, rudele și prietenii veniți de departe în ospeție, întâmpinați cu inimi deschise și mese îmbelșugate de pe care n-au cum să lipsească nici sarmele, nici… zupa dă găină, nici prăjiturile gustoase, vor avea parte de două zile de cântec, joc şi voie-bună la Ruga organizată de Primăria și Consiliul Local Criciova și nășită de edilul-șef al comunei, Cristian Iosif Cătană.
Jdioara a reintrat recent în circuitul turistic, ca spațiu ce găzduiește o fortificație atestată documentar încă din anul 1329, dar care s-ar putea să fi fost construită cu cel puțin un veac mai devreme, în cadrul măsurilor de întărire luate după invazia tătarilor.
Aflată pentru multă vreme sub autoritatea banilor de Severin, și bucurându-se privilegii regale, cetatea a fost distrusă de habsburgi în anul 1739, dar o parte din ruinele ei pot fi văzute și astăzi în pitorescul sătuc ce-și serbează Ruga în 29 iunie, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.