România nu a trimis niciun oficial la summitul la care alte ţări au cerut alimente la fel de bune ca-n Vest

Anul nou vine cu creșteri de prețuri

Premierii a patru state din Europa Centrală au făcut apel la Comisia Europeană să lupte contra dublului standard în privinţa calităţii alimentelor, o problemă pe care o văd drept o reconfirmare a faptului că occidentalii îi tratează pe est-europeni drept … cetăţeni de mâna a doua. Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au plâns că multinaţionalele vând produse alimentare de calitate mai proastă pe pieţele lor, în timp ce în vest vând aceleaşi produse, dar de o calitate mult mai bună. Premierii din cele 4 state şi reprezentanţi ai Comisiei Europene au participat în Bratislava la un summit pe tema calităţii hranei. România nu a participat.

Robert Fico, premierul Slovaciei: „Nu e loc pentru consumatori de mâna a doua într-o Uniune Europeană egală”.

Mesajul celor patru premieri central-europeni catre Bruxelles: nu doresc pe pieţele lor produse de o calitate mai slab calitative decât cele vândute în Vest.

Robert Fico, premierul Slovaciei: „Scopul nostru comun este să ne asigurăm că multinaţionalele de pe piaţa din Uniunea Europeană păstrează standarde egale de calitate şi nu vor trimite în unele state produse mai proaste”.

De cealaltă parte, Comisia Europeană promite că va analiza modul în care sunt respectate regulile.

Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie: „Această problemă nu priveşte doar calitatea cărnii sau a zahărului din anumite produse, ci priveşte ceva mult mai important, încrederea cetăţenilor UE în piaţa comună europeană”.

Cei patru premieri au cerut reguli mai dure, pentru împiedicarea dublului standard în alimentaţie.

Beata Szydlo, premierul Poloniei: „Polonia susţine acţiunile menite să elimine practicile neloiale pe piaţă şi să garanteze consumatorilor produse de calitate înaltă.”

Bohuslav Sobotka, premierul Cehiei: „Când ai o piaţă comună este important să avem şi reguli comune care să asigure protecţia consumatorilor din Franţa, Cehia, Germania, Ungaria la acelaşi nivel”.

Teste efectuate în mai multe state din estul şi centrul Europei au arătat că unele companii folosesc ingrediente mai ieftine sau mai puţine în alimentele şi detergenţii vânduţi pe acele pieţe în comparaţie cu aceleaşi produse vândute în Austria şi Germania.

Printre ţările unde s-a constatat un standard dublu în privinţa calităţii alimentelor se numără şi România, însă niciun oficial de la Bucureşti nu a participat la summitul privind calitatea hranei de la Bratislava, scrie digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “România nu a trimis niciun oficial la summitul la care alte ţări au cerut alimente la fel de bune ca-n Vest

  1. Romanul de rand se multumeste cu orice gunoi se vinde la raft, iar politicienii sunt prea corupti si cu capul plecat ca sa ridice glasul in fata baronilor de la Bruxelles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *