România a semnat cu Serbia un Memorandum pentru construirea interconectorului de gaze

Guvernul aprobă proiecte importante legate de rețeaua de gaze naturale și de transportul pe Dunăre

România a semnat cu Serbia un Memorandum pentru construirea interconectorului de gaze

România și Serbia au semnat un Memorandum de Înțelegere privind proiectul de construire a interconectorului de gaze, arată un comunicat de presă al Ministerului Energiei. Astfel, România își asumă rolul de lider regional în sectorul energetic prin conectarea BRUA cu nodul Mokrin din Serbia, scrie economedia.ro.

„Guvernul României, reprezentat de Ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, și Guvernul Republicii Serbia, reprezentat de Ministrul Minelor și Energiei, Dubravka Đedović Handanović, au semnat Memorandumul de Înțelegere privind proiectul de construire a interconectorului de gaze.

Ministrul Energiei a fost însoțit de Directorul General Transgaz Ion Sterian și de Președintele Directoratului Hidroelectrica Károly Borbély, care au purtat discuții tehnice cu omologii lor din Serbia. A fost prezentă și o echipă tehnică din partea Transelectrica”, potrivit comunicatului.

CITEȘTE ȘI: Loc de joacă într-un sat din Timiș

Ministerul transmite că investiția vizează conectarea sistemelor naționale de transport al gazelor naturale din cele două țări, realizând legătura dintre nodul tehnologic Mokrin din Serbia și magistrala de transport BRUA de pe teritoriul României.

Pe teritoriul României, conducta de transport gaze naturale se va cupla la conducta BRUA (localitatea Petrovaselo, județul Timiș) și va avea lungimea de cca. 86 km (granița dintre România și Serbia – localitatea Comloșu Mare, județul Timiș).

Conducta traversează, pe teritoriul României, următoarele UAT-uri: Recaș, Lenauheim, Remetea Mare, Giarmata, Pișchia, Sânandrei, Orțișoara, Satchinez, Biled, Șandra, Gottlob, Comloșu Mare. Conducta va fi proiectată astfel încât să asigure curgerea bidirecțională a unui debit de gaze de minim 1,6 mld Smc/an (183 000 Smc/h).

Potrivit comunicatului, România și Serbia vor face toate eforturile pentru a începe construcția propriu-zisă anul viitor, investiția fiind estimată a fi finalizată până în 2028. Acest proiect reprezintă un pas major în consolidarea securității energetice a ambelor țări și în integrarea regională a piețelor, prin diversificarea rutelor de aprovizionare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *