Ripensia are un nou manager general
Începând de astăzi, 1 iunie, manager general al echipei de fotbal Ripensiei Timişoara este Erol Baeram.
Acesta este unul dintre iniţiatorii renaşterii clubului de legendă din oraşul de pe Bega.
Baeram a preluat atribuţiile de ordin sportiv şi administrativ şi va colabora cu Antonio Bădescu, responsabil de formaţiile de juniori din Liga Elitelor, şi cu Iulian Prodana, coordonator al celorlalte grupe din cadrul propriei academii.
În ceea ce priveşte echipa de seniori, intenţia conducătorilor Ripensiei este să abordeze sezonul 2023-2024 al Ligii a III-a cu acelaşi staff tehnic.
„Legat de jucători, lucrăm în această perioadă la consolidarea lotului actual, scopul nostru fiind să păstrăm cea mai mare parte din efectivul cu care am încheiat stagiunea trecută din eşalonul secund. Totodată, intenţionăm să completăm lotul cu fotbalişti experimentaţi de Liga 3, dar şi cu jucători de acest nivel cu potenţial de creştere”, se arată într-un comunicat al clubului timişorean.
CITEȘTE ȘI: Benzar s-a despărţit de UTA
După ce au primit o scurtă pauză la finalul campionatului, ripensiştii au fost integraţi într-un program de patru antrenamente pe săptămână, având în vedere perioada lungă care se va scurge până la primul meci oficial din ediţia 2023-2024 a Ligii a III-a. În 15 iunie, roş-galbenii vor intra în vacanţă, iar reunirea lotului se va produce la începutul lunii iulie.